Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cerut Guvernului explicații în cauza jurnalistei Julieta Savițchi, care acuză lipsa unei investigații eficiente a unui incident în care a fost lipsită de libertate de angajații unei companii private de pază, în timp ce documenta o investigație jurnalistică. Curtea urmează să examineze dacă autoritățile au încălcat dreptul la libertate și la siguranță, transmite IPN.
Potrivit Asociației Promo-LEX, care o reprezintă pe jurnalistă, incidentul a avut loc în aprilie 2018, când Julieta Savițchi documenta bunurile fostului deputat Constantin Țuțu. În timp ce filma de pe un drum public mai multe locuințe pentru a stabili care dintre ele aparține politicianului, aceasta susține că a fost oprită de un agent de pază înarmat, care i-a cerut să oprească filmarea.
Ulterior, la fața locului au ajuns și alți angajați ai companiei private de pază, care, potrivit reclamantei, au împiedicat-o să plece timp de aproximativ 40 de minute și i-au cerut să predea înregistrările video. În acest interval, jurnalista a alertat poliția și presa, și abia după intervenția oamenilor legii a putut părăsi zona. Promo-LEX precizează că în urma incidentului, aceasta a suferit un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Ulterior, jurnalista a depus o plângere, iar procurorii au inițiat urmărirea penală în mai 2018. Totuși, cauza a fost clasată câteva luni mai târziu, pe motiv că nu întrunește elementele unei infracțiuni. Soluția a fost menținută ulterior atât de judecătorul de instrucție, cât și de Curtea de Apel Chișinău. În cererea adresată CEDO, Julieta Savițchi invocă încălcarea dreptului la libertate și la siguranță, a libertății de exprimare și a dreptului la un remediu efectiv.
Curtea de la Strasbourg a adresat Guvernului Republicii Moldova patru întrebări, solicitând explicații privind modul în care autoritățile au investigat cazul și dacă statul și-a îndeplinit obligația de a proteja activitatea jurnalistică. Executivul urmează să prezinte observațiile sale privind admisibilitatea și fondul cauzei, după care reclamanta va avea posibilitatea să răspundă.

