ALBASAT
Nisporeni Societate

Donaţie de măşti, dezinfectanţi şi motorină pentru autorităţile şi poliţiştii din Nisporeni. Vezi cine a făcut donaţia

Doi agenţi economici au făcut o donaţie atât Primăriei oraşului Nisporeni, cât şi Inspectoratului de Poliţie. Aceştia au oferit un lot de măşti de protecţie, 20 de litri de dezinfectant, dar şi 100 de litri de motorină, necesare în această perioadă dificilă.

Autorităţile locale împreună cu angajaţii Inspectoratului de Poliţie Nisporeni au păşit pragul fabricii de croitorie din oraşul Nisporeni, pentru a mulţumi agentului economic, cât şi croitoreselor, care au cusut măşti multifuncţionale pentru poliţiştii implicaţi în misiuni în  aceste momente când situația epidemiologică prin COVID-19 este critică.

GRIGORE ROBU, PRIMARUL ORAŞULUI NISPORENI:  “Mulţumim companiei dvs pentru măşti, care s-au făcut cadou atât administraţiei, cât şi Spitalului. Ştiu că treceţi printr-o perioadă grea, nu doar ceea ce depinde de muncă, dar şi psihologic. Noi suntem alături de dvs să vă încurajăm ca să trecem  împreună de aceste încercări.”

Iar în semn de recunoştinţă, oaspeţii au înmânat gazdei o diplomă.

 “Eu vreau să vă mulţumesc foarte mult pentru ceea ce faceţi dvs. Noi apreciem  şi vă mulţumim până la pământ. Venim cu o diplomă de mulţumire colectivului de muncă.  cum îi înmânează diploma…

Un alt agent economic, care gestionează un atelier de croitorie în satul Bălăureşti a oferit şi el un lot de măşti de protecţie şi 20  de litri de soluţie dezinfectantă pentru poliţişti. De asemenea,  întreprinzătorul a mai donat şi 100 de litri de combustibil pentru Întreprinderea Municipală “Gospodăria Comunală.”

 “Ştiu că conducerea întreprinderii, dl Luncaşu a făcut şi unele donaţii atât pentru IP Nisporeni, cât şi pentru Gospodăria Comunală Nisporeni şi pe această cale, noi îi mulţumim.Însă asta nu este tot. Noi am venit în mod special pentru dvs să vă încurajăm. Să ştiţi că cu paza celui de sus o să trecem peste toate greutăţile. Ceea ce depinde de noi, facem tot ce-i posibil. Noi în aceste clipe grele, noi vă mulţumim, în mod special pentru muncă, pentru curaj şi să mergeţi mai departe cu încredere.”

PAVEL DRĂGAN, ŞEFUL ADJUNCT AL IP NISPORENI: “Noi când am primit informaţia că vrea dl Constantin să doneze măşti multifuncţionale, cu posibilitatea de a le spăla, de a le dezinfecta şi de a le folosi de mai multe ori chiar am primit-o  cu o bucurie enormă şi efectivul este mulţumit.   În semn de recunoştiţă pentru conlucrare şi parteneriat pozitiv în combaterea şi prevenirea pandemiei COVID-19.

Îmi pare bine că e cu folos ceea ce contribum şi noi. Cu multă încredere facem tot posibilul să scăpăm de pandemia asta.”

 CONSTANTIN LUNCAŞU, AGENT ECONOMIC:  “Am făcut un lot de 500 de măşti pentru poliţie. Ei sunt în prima linie şi au mult nevoie de dânsele şi 20 de litri de dezinfectant, tot pentru poliţie, câte 100 de litri de motorină pentru Primăria Nisporeni, să stropească, să dezinfecteze raionul. Contribuim cu ceea ce putem, cu ceea ce este la moment. Cât vom putea, atât vom contribui că într-adevăr este nevoie cu situaţia dată.”

Şeful adjunct al Inspectoratului de Poliţie Nisporeni, a menţionat că măştile de protecţie şi dezinfectantul vor fi utilizate în special de polițiștii din prima linie, care sunt expuși riscului în timpul activității în lupta cu COVID-19.

PAVEL DRĂGAN, ŞEFUL ADJUNCT AL IP NISPORENI:  “Acum suntem în satul Bălăureşti la agentul economic Constantin Luncaşu, care ne-a făcut o donaţie de 150 de măşti multifuncţionale, am mai făcut un transfer şi ne-a mai cusut încă 500 de măşti contra-plată Inspectoratului de Poliţie. De asemenea astăzi dl Luncaşu a mai făcut o donaţie de 20 litri de dezinfectant. Mai avem un agent economic din oraşul Nisporeni, S.A. Codreanca, care  tot a donat un set de 150 de măşti multifuncţionale.”

Motorina oferită Gospodăriei Comunale Nisporeni  va fi şi ea necesară în această perioadă, când autospecialele întreprinderii sunt implicate în lucrările de dezinfectare şi salubrizare a oraşului.

 VICTOR POPOV,  DIRECTORUL ÎNTREPRINDERII MUNICIPALE  “GOSPODĂRIA COMUNALĂ NISPORENI”:

 Orice bineface este binevenită întotdeaun şi pentru toţi.  Acum o să trebuiască multă motorină, combustibil că s-au început lucrările pe teritoriul cimitirelor, lumea începe a scoate pe marginea drumului gunoiul de pe morminte şi noi ne străduim să nu lăsăm cantitatea mare ca pînă la Paştele Bljinilor să fie curat în zona cimitirelor. Vreau să aduc sincere mulţumiri domnului agent economic, care ne-a donat la momentul dat 100 de litri de motorină.”

Precizăm că la data de 11 martie, Guvernul a aprobat o decizie prin care interzice exportul măștilor, mănușilor și produselor biocide.

Related posts

UE investește în infrastructură transfrontalieră a Moldovei și României

AlbasatTV, Nisporeni

Janis Mazeiks: Demararea negocierilor de aderare depinde de implementarea recomandărilor Comisiei Europene

AlbasatTV, Nisporeni

Depozitele noi atrase la termen, în creștere față de anul trecut

Albasat

Leave a Comment