ALBASAT
Societate

Sancțiuni pentru transportatorii auto care au operat curse neautorizate de CSE

Transportatorii auto care au efectuat curse de repatriere Paris-Chișinău, neautorizate de către Comisia pentru Situații Excepționale, s-au ales cu sancțiuni, transmite IPN.

Inspectorii Agenției Naționale Transport Auto au efectuat verificări. S-a constatat că, în dimineața de 29 aprilie, operatorii de transport „Ednateric-Trans” și „Transeric Tur” SRL au efectuat îmbarcarea persoanelor în zona adiacentă a punctului de trecere a frontierei de stat Leușeni-Albița. Doi șoferi, reprezentanți ai celor două companii, au fost sancționați pentru efectuarea transportului ilicit de persoane în trafic național, fiind aplicate amenzi de 12 500 și 15 000 de lei.

De asemenea, a fost suspendat dreptul de utilizare a vehiculului rutier pe un termen de șase luni, prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare.

Agenția avertizează repetat operatorii de transport rutier că efectuarea transportului rutier de persoane în trafic internațional prin servicii regulate, regulate speciale, ocazionale și în regim taxi, fără autorizarea Comisiei pentru Situații Excepționale, va fi sancționată cu suspendarea înregistrării până la trei luni sau radierea din Registrul operatorilor de transport rutier.

Related posts

Șapte laureați au ridicat Premiul Național 2021

Albasat

O treime din lume va intra în recesiune în 2023, avertizează șefa FMI

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul inițiază eliberarea grâului alimentar din rezervele de stat

Albasat

Leave a Comment