Cercetătorii din Hong Kong spun că infectarea cu SARS-CoV-2 prin ochi are un grad mai mare de risc, pentru că acest tip de virus este mai puternic decât precedentele tulpini de coronavirus care au declanșat epidemii. Cu toate acestea, păstrarea igienei mâinilor rămâne o măsură ce ne poate proteja mai mult decât purtarea unor ochelari de protecție sau a unei vizete.
Dr. Michael Chan, profesor asociat la Școala de Sănătate Publică din cadrul Universității Hong Kong, a declarat pentru Euronews că infecția cu Covid-19 este mai virulentă decât cea cu alte tipuri de coronavirus înregistrate în trecut, cum ar fi SARS.
Medicul și echipa sa au examinat în laborator probe de țesut și au stabilit că există un risc mai mare de infecție pe cale oculară. „Am comparat noul coronavirus cu coronavirusul SARS din 2003. Am descoperit că noul coronavirus se reproduce cu o viteză de două ori mai mare decât în cazul SARS, ceea ce sugerează că noul coronavirus are și o cale nouă de intrare în corpul uman, în afară de calea respiratorie. Iar această poartă nouă de intrare în corp sunt ochii”, spune profesorul Chan.
Cu toate acestea, spălarea mâinilor rămâne cea mai sigură măsură de protecție. „Protecția ochilor este de folos, dar la sfârșitul zilei, dacă mâinile sunt murdare și vă frecați la ochi, cel mai important lucru rămâne tot igiena mâinii”, este concluzia profesorului Chan. „Se știe că noul coronavirus poate supraviețui un timp pe diverse suprafețe, prin urmare, mâinile se pot contamina, iar dacă le duceți la ochi, riscul de infecție este mai mare”, a explicat profesorul din Hong Kong.