ALBASAT
Societate

Cum a ajuns Rusia pe locul 2 la numărul de cazuri de coronavirus în doar câteva zile. Câți bolnavi erau la începutul lunii mai

Atunci când vorbesc despre COVID-19, francezii folosesc în majoritatea lor, până în prezent, forma de masculin, însă prestigioasa Academie Franceză a reamintit o regulă gramaticală în virtutea căreia numele acestei boli ar trebui să fie utilizat la feminin, aşa cum se întâmplă deja în Canada, relatează AFP, citată de Agerpres.

Într-un comunicat publicat la sfârşitul săptămânii trecute, membrii Academiei Franceze reamintesc faptul că numele maladiei, COVID-19, „este un acronim pentru ‘Corona Virus Disease 2019’ (‘Maladia Coronavirus 2019’) şi că prescurtările şi acronimele împrumută genul substantivului care constituie nucleul sintagmei din care au devenit o abreviere”. Ei au dat ca exemple compania feroviară naţională franceză, SNCF (Societatea Naţională a Căilor Ferate) – căci „societate” este de genul feminin -, CIO (Comitetul Internaţional Olimpic) – întrucât „comitet” este un substantiv de gen masculin în limba franceză – şi CIA (Agenţia Centrală de Informaţii) – deoarece termenul „agenţie” are genul feminin.

În mass-media franceze şi în conversaţiile din viaţa de zi cu zi, francezii folosesc mai degrabă „Covid” la genul masculin. Comparând „Le Covid” şi „La Covid” pe platforma Google Trend a motorului de căutare Google se ajunge la un grafic ce arată că forma de masculin este mai utilizată pe acest motor online decât cea de feminin.

Cu toate acestea, opinia Academiei Franceze nu reprezintă un caz izolat în această speţă. În Canada, genul feminin este utilizat inclusiv de prim-ministrul Justin Trudeau pentru a desemna numele maladiei în limba franceză. Site-urile instituţiilor publice din această ţară folosesc tot forma de feminin.

Şi în cadrul companiilor mass-media canadiene se întâmplă la fel, Radio Canada anunţând deja că a expediat o fişă lingvistică angajaţilor săi în luna martie în care consiliera postului în lingvistică şi terminologie, Nathalie Bonsaint, recomanda utilizarea genului feminin, subliniind existenţa unei anumite confuzii care s-ar datora virusului (substantiv de gen masculin în franceză), SARS-CoV-2, aflat la originea maladiei COVID-19 şi a pandemiei care a afectat întreaga lume.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) foloseşte la rândul ei forma de feminin.

Îndemnul Academiei Franceze ce vizează utilizarea corectă a numelui acestei maladii este identic cu apelul lansat de Academia Regală Spaniolă la sfârşitul lunii martie, care a avut la bază aceleaşi motivaţii.

Related posts

Cinci tipuri de bucate au primit statut de specialități tradiționale garantate

AlbasatTV, Nisporeni

Rusia impune purtarea măștii în unele locuri publice și recomandă închiderea barurilor noaptea

Albasat

Parlamentul a aprobat modificări la mai multe acte normative care vizează regimul străinilor

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment