ALBASAT
Societate

Deputații PAS solicită convocarea ședinței Parlamentului vineri

Deputații fracțiunii PAS, Blocul ACUM, solicită convocarea ședinței Parlamentului, vineri, 29 mai, pentru a fi votate proiectele de lege necesare pentru debursarea asistenței macrofinanciare europene, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, deputatul Mihail Popșoi a declarată că Uniunea Europeană vrea să ajute Republica Moldova, oferind asistență în condiții favorabile. Însă deputații din Partidul Socialiștilor văd că în Parlament sunt voturile necesare și încearcă să tărăgăneze adoptarea lor. „Acest lucru este rușinos, pentru că țara cu adevărat are nevoie de bani pentru salarii, pensii. Știm foarte bine, nu doar de acea gaură de aproape 20 de miliarde de lei, dar și că încasările la buget au scăzut”, a menționat parlamentarul.

Potrivit lui Mihail Popșoi, este vorba despre iresponsabilitate și incompetență. Acesta a mai spus că proiectele de legi trebuie votate cât mai curând, ca cele 600 de milioane de lei să ajungă cât mai curând.

Președintele fracțiuni, Igor Grosu, a spus că este foarte puțin timp, de ordinul unei săptămâni, pentru a reuși să fie îndeplinite condiționalitățile pentru acordarea celei de-a doua și a treia tranșe din asistența macrofinanciară. „Chiar astăzi am făcut o solicitare către președintele Parlamentului de a ne convoca mâine în ședință în plen și a urma mai departe agenda pe care am aprobat-o la ședința precedentă. Da, suntem preocupați de situația epidemiologică. Toți deputații și-au făcut testul, sunt două cazuri în acest moment. Dar, dacă medicii, polițiștii, poliția de frontieră, dacă alți cetățeni din prima linie s-ar fi comportat așa cum ne comportăm noi, parlamentarii, ne-am fi izolat total, imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat cu statul nostru”, a mai spus deputatul.

Potrivit lui Igor Grosu, săptămâna trecută a fost îndeplinită o condiționalitate, care prevede sancțiuni pentru spălarea banilor și finanțarea terorismului. Cu toate acestea, mai rămân restanțe, printre care Legea ONG-urilor. Potrivit lui, statul trebuie să primească un raport de progres cu privire la investigarea fraudei bancare. În alte condiționalități sunt vizate Consiliul Audiovizualului și Consiliul Concurenței, la care urmează să fie inițiat un audit.

Related posts

Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret revine la Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

 Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova a premiat rezultatele remarcabile ale organizaților societății civile din Republica Moldova

Albasat

Alexandru Stratan: În 16 ani, peste 8 la sută din populație a părăsit definitiv Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment