ALBASAT
Societate

Deputații au votat o Declarație prin care condamnă traseismul politic

Deputații au votat unanim o Declarație privind condamnarea traseismului și coruperii politice, la inițiativa Fracțiunii Partidului Democrat. În document sunt condamnate acţiunile de traseism politic în forul legiuitor pentru întreaga perioadă a parlamentarismului din Republica Moldova, transmite IPN.

Din cauza traseismului politic, voinţa suverană a poporului exprimată în alegeri este brutal denaturată, iar gestionarea dinafara ţării a migraţiei politice bazată pe corupţie reprezintă o ameninţare reală la siguranţa naţională, se arată în Declarație.

Citind Declarația, deputatul PDM, Alexandru Jizdan, a menționat că, sunt dezaprobate practicile parlamentarilor care au recurs la comercializarea mandatului primit din partea cetăţenilor şi se atrage atenţia că traseismul politic nu doar loveşte direct în temeiurile etice şi morale ale societăţii, ci viciază sistemul politic şi procesele politice din ţară.

„Disociindu-ne şi condamnând corupţia în sine, cu atât mai mult cea politică, declarăm cu toată responsabilitatea că nu vom vota niciodată un guvern împreună cu transfugii politici. Parlamentul este chemat prin Constituţie şi legile ţării să exprime voinţa cetăţenilor şi să contracareze orice încercare de a substitui această voinţă suverană cu interesele înguste ale unor grupuri obscure”, a menționat Alexanru Jizdan.

În luarea sa de cuvânt, Alexandru Slusari, vicepreședintele Parlamentului, a menționat că traseismul politic a început demult, de aceea ar fi bine ca în declarație să fie condamnat traseismul politic pentru toată perioada parlamentarismului și să fie condamnați cei care au acceptat, dar și cei care au propus deputaților să plece dintr-un partid. Amendamentele au fost acceptate.

Adrian Candu, liderul Pro Moldova, consideră că trebuie de vorbit despre traseism într-un context al dezamăgirii. El a dat exemple de traseism politic, numindu-i pe Igor Dodon, Zinaida Greceanîi, Dumitru Diacov dar și alți parlamentari. „Avem nevoie de modificarea Constituției și a mentalității și moralei”, a spus acesta.

Lilian Carp, deputatul Fracțiunii PAS, Blocul ACUM, crede că Moldova are mari restanțe în ce privește „moralitatea” în Parlament. Declarația condamnă anumite acțiuni de corupție, dar parlamentarul speră că nu se va opri totul doar la declarație.

Related posts

Maia Sandu a depus actele la CEC pentru alegerile prezidenţiale

Albasat

Ministrul educației a interzis activitățile politice și electorale în școli

Albasat

Economia verde devine realitate în Nisporeni: Proiectul oferă sprijin financiar pentru antreprenori

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment