ALBASAT
Societate

Cred că foarte mulţi îl aşteaptă pe Vlad Plahotniuc în Moldova, Igor Dodon

Foarte mulţi îl aşteaptă pe Vlad Plahotnuc (fostul președinte al Partidului Democrat, n.r.) în Republica Moldova, ca să i se înainteze toate învinuirile şi „să răspundă pentru toţi anii de uzurpare a puterii în stat”. O spune preşedintele ţării, Igor Dodon, în cadrul unui nou episod al emisiunii „Preşedintele răspunde”, transmite IPN.

Șeful statului a menţionat că împărtăşeşte poziția procuraturii cu privire la Vlad Plahotnuc, precum că ar fi participat în furtul miliardului. Igor Dodon a declarat că toate actele au fost transmise partenerilor americani pentru ca aceştia să ia o decizie corespunzătoare (de extrădare, n.r.).

„Săptămâna aceasta, am auzit poziţia ambasadorului Hogan (ambasadorul SUA în Moldova, n.r.) care a spus că se examinează solicitarea procuraturii ca să-l predea pe Plahotniuc forţelor moldoveneşti. Eu sper ca în perioada următoare, de dorit în următoarele luni, această procedură să aibă loc”, a spus şeful statului.

Igor Dodon a mai spus că Vlad Plahotniuc încearcă „să se scoată”, prin cumpărarea deputaţilor şi altor acţiuni întreprinse prin intermediul „marionetelor sale”. Igor Dodon i-a numit aici pe cei din Partidul Şor, dar și pe Andrian Candu, Maia Sandu şi Andrei Năstase, iar în afara Parlamentului pe Renato Usatîi, Vladimir Voronin şi alţii.

„Sarcina este destul de clară, să încerce să joace un oarecare rol în actualul Parlament şi să facă tot posibilul ca să blocheze toate iniţiativele preşedintelui Dodon. Acum Plahotniuc duce război doar cu socialiştii, doar cu Dodon. Pot să mă gândesc că încearcă să joace pentru a o ajuta pe Maia Sandu. Poate le-a promis americanilor că o va ajuta la alegerile prezidenţiale”, a adăugat Igor Dodon.

Related posts

Legislația în domeniul recuperării bunurilor infracționale trebuie îmbunătățită

AlbasatTV, Nisporeni

Reacție promptă a Poliției din Nisporeni la o alertă pe rețelele de socializare

AlbasatTV, Nisporeni

Ungaria primește din nou petrol rusesc prin conducta Drujba

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment