Societate

Eforturi fără precedent în lupta împotriva COVID-19. OMS: 17 vaccinuri potenţiale se află în etapa de testare pe oameni

17 potenţiale vaccinuri împotriva noului coronavirus se află în prezent în etapa testelor clinice pe oameni, a precizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Cel mai avansat vaccin împotriva COVID-19 este în Marea Britanie.

Vaccinul aflat în stadiul cel mai avansat este în curs de dezvoltare la Universitatea Oxford din Marea Britanie, a precizat agenţia ONU din domeniul sănătăţii la finalul unei conferinţe de cercetare cu o durată de două zile.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a spus că rămâne optimistă, chiar dacă testele curente nu sunt încununate de succes.

„Avem o reţea variată cu patru tipuri diferite de vaccinuri”, a precizat Ana Maria Henao Restrepo, conducătoarea departamentului pentru cercetare şi dezvoltare din cadrul OMS, potrivit Agerpres.

Peste 150 de substanţe active sunt în prezent în faza de cercetare pentru dezvoltarea unui vaccin contra noului coronavirus.

Un singur vaccin împotriva COVID-19 este în faza a treia de testare pe oameni

Vaccinul AZD1222, creat de cercetători de la Oxford, este primul ajuns în cea de-a treia etapă a testelor clinice, care presupune desfăşurarea unor teste la scară largă pe un grup numeros de persoane în scopul stabilirii eficacităţii şi siguranţei produsului.

Alte cinci vaccinuri potenţiale se află în prezent în cea de-a doua fază a testelor, în cadrul căreia încercările se desfăşoară pe un număr mai mic de pacienţi a căror stare de sănătate sugerează că substanţa ar trebui să producă efecte.

În prima fază, substanţele active sunt testate de obicei pe persoane sănătoase pentru a testa nivelul de toleranţă.

Teste clinice pentru vaccinuri sunt de asemenea în desfăşurare în Germania, inclusiv la compania Biontech, cu sediul în oraşul Mainz, şi la CureVac, în Tuebingen.

Nu se ştie cu siguranţă dacă un vaccin va fi disponibil pe scară largă până la sfârşitul verii, după cum şi-a exprimat speranţa, în luna iunie, Soumya Swaminathan, cercetător principal în cadrul OMS.

De obicei, dezvoltarea unui vaccin durează între 10 şi 15 ani. Cu toate acestea, transmiterea globală a noului coronavirus a determinat numeroşi cercetători, companii farmaceutice şi autorităţi de reglementare să facă eforturi fără precedent pentru a accelera dezvoltarea unui vaccin.

Related posts

CE a semnat al cincilea contract pentru cumpărarea de vaccinuri anti-COVID. Cel puțin 80 de milioane de doze vor fi produse

Albasat

PSRM și Partidul Șor au votat mai multe legi. Haosul în Parlament continuă

Albasat

LIVE: Declarațiile lui Igor Grosu și Mihai Popșoi în timpul ședinței Parlamentului Republicii Moldova din 20 iulie 2020

Albasat

Leave a Comment