ALBASAT
Societate

Guvernul inițiază negocieri privind acordarea unei noi asistențe europene macrofinanciare

Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării acordului de împrumut cu Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova. Este vorba despre acordarea unui împrumut în valoare de până la o sută de milioane de euro, în două tranșe egale, transmite IPN.

Viceprim-ministru Serghei Pușcuța, ministru al finanțelor, a declarat că debursarea primei tranșe este condiționată de semnarea memorandumului de înțelegere. A doua tranșă va depinde de progresele înregistrate în implementarea prevederilor memorandumului. Totodată, pentru debursarea tranșei a doua sunt propuse spre realizare șase acțiuni. Potrivit proiectului, este despre șase condiții, unele dintre ele fiind preluate din tranșa a treia din actualul program de asistență macrofinanciară, care expiră în vara curentă.

Ministrul a mai spus că durata împrumutului este de maximum 12 luni, iar maturitatea este de cel mult 15 ani. Rambursarea împrumutului urmează să aibă loc într-o singură plată. Rata dobânzii aplicată pentru fiecare tranșă va depinde de costul care se va împrumuta Comisia Europeană pe piața financiară internațională.

„Obiectivul asistenței macrofinanciare este de a diminua constrângerile de finanțare externă ale țării, de a atenua balanța de plăți și necesitățile bugetului, de a sprijini Republica Moldova în situația financiară actuală”, a mai spus Serghei Pușcuța.

În context, premierul Ion Chicu a declarat că debursarea acestor bani „depinde și de faptul, dacă proiectul pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea va trece în Parlament”. „Acolo sunt incluse aceste o sută de milioane. Și dacă Parlamentul nu binevoiește să aprobe proiectul, noi nu vom putea lua acești bani de la Uniunea Europeană. Așa că în continuare contăm pe responsabilitatea parlamentarilor”, a mai spus premierul.

Related posts

OMS, semnal de alarmă după numărul mare de infectări cu coronavirus: „Este îngrijorător. Guvernele să ia decizii ferme”

Albasat

Cursul valutar oficial la 01.02.2022

Albasat

În Moldova va fi instituit un Registru de evidență a vaccinării împotriva COVID – 19

Albasat

Leave a Comment