ALBASAT
Societate

Femeia cu cinci copii, care nu a reușit să întoarcă un credit, a fost grațiată

Președintele Maia Sandu a grațiat-o pe Natalia Ursachi, mamă a cinci copii, condamnată de Curtea de Apel Bălți la 6 ani de închisoare după ce n-a reușit să restituie un credit. Decretul a fost semnat luni, 13 decembrie, transmite IPN.

„Se grațiază condamnata Ursachi Natalia Nicolae, născută în 1989, condamnată la 25 februarie 2020, de către Curtea de Apel Bălți, liberând-o de pedeapsă, cu perioada de probațiune, în partea neexecutată a pedepsei stabilite. Prezentul decret intră in vigoare la data semnării”, se arată în decret.

Anterior, Comisia pentru problemele grațierii persoanelor condamnate, pe lângă Președinția Republicii Moldova, a considerat inoportună recomandarea de a o grația pe Natalia Ursachi, pentru că dosarul depus nu întrunea condiția recuperării prejudiciului material cauzat.

La mijlocul lunii trecute, avocatul Nataliei Ursachi și familia condamnatei au avut o întrevedere cu președinta Maia Sandu, în timpul căreia avocatul i-a cerut șefei statului să-și revizuiască decizia în privința mamei cu cinci copii. După întâlnire, președinta a luat decizia să discute cu membrii Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate pentru a examina suplimentar subiectul.

Natalia Ursachi a fost condamnată inițial la 8 ani de pușcărie. În urma contestării pedepsei de către avocatul femeii, Curtea de Apel Bălți a redus sancțiunea la 6 ani de pușcărie. Femeia creștea singură 5 ani copii, care acum au rămas în grija bunicii.

Related posts

Maia Sandu: Este complicat să se găsească voturi pentru un Guvern de treabă

Albasat

Alegătorii pot solicita votarea la locul aflării

AlbasatTV, Nisporeni

Avertisment de la OMS! ”Nicio ţară nu poate pretinde că s-a încheiat pandemia”

Albasat

Leave a Comment