ALBASAT
Societate

Japonia va oferi Republicii Moldova un grant privind furnizarea de echipament medical

Japonia va oferi Republicii Moldova un grant privind furnizarea de echipament medical în cadrul Programului de dezvoltare economică și socială. Proiectul acordului, întocmit prin schimb de note, a fost aprobat de executiv, transmite IPN.

Ministrul sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a remarcat că acest acord va contribui la fortificare sistemului medical, serviciilor oferite de acesta cetățenilor.

Valoarea grantului este estimată la 100 de milioane de yeni japonezi (800 de mii de euro).

Pentru negocierea acordului de grant Guvernul a desemnat o delegație oficială, alcătuită din persoane responsabile de MSMPS, Ministerul Finanțelor și MAEIE. Pe post de șef al delegației a fost numit Alexandru Holostenco , secretar de stat la MSMPS.

Related posts

Cum e să înveți la o școală europeană din afara UE: Experiența unui elev din Moldova la New School din Georgia

Albasat

Noi restricții la Bruxelles, unde a crescut rata de infectare. De luni, barurile şi cafenelele se închid cu două ore mai devreme

Albasat

Merele moldovenești, exportate pentru prima dată în Germania și Finlanda

Albasat

Leave a Comment