ALBASAT
Societate

Dosarul incendierilor in serie a autocarelor, pe rol

Doi administratori ai unei firme de transport internațional de pasageri vor compărea pe banca acuzaților, fiind învinuiți că au organizat incendieri în serie a autocarelor ce aparțineau unei companii concurente din Ceadâr-Lunga. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a finalizat urmărirea penală și a expediat dosarul de învinuire a celor doi în judecată, transmite IPN.

În acțiunile celor doi învinuiți, de 35 și 39 de ani, procurorii au reținut organizarea și dirijarea acțiunilor criminale ale altor trei persoane – doi foști polițiști și un civil, care au incendiat șase autocare ale companiei concurente, precum și o acțiune de huliganism. Potrivit legii, pentru distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor, prin incendiere, făptașii riscă până la șase ani de închisoare.

Infracțiunile au fost comise în ianuarie-aprilie 2019, în timp ce autocarele firmei concurente staționau în parcările din trei state: Cehia, Rusia și Republica Moldova. Conform estimărilor, suma prejudiciului cauzat părţilor vătămate se cifrează la peste 2,9 milioane de lei.

Acum un an, Procuratura i-a deferit justiției pe ceilalți trei membri ai acestui grup criminal organizat – executorii incendierilor, dosarul lor fiind pe rolul instanței de judecată.

Atunci, la demersul procurorilor, imediat după reținere, suspecții au fost plasați în arest preventiv. Demersurile în privința organizatorilor au fost respinse, aceștia fiind eliberați sub control judiciar. Este vorba despre administratorii companiilor de transport ,,Ednateric Trans” și SRL ,,Transeric Tur”, iar autobuzele incendiate aparțin operatorului de transport „Sarvalteh Auto”.

Related posts

54% din respondenți susțin aderarea Republicii Moldova la UE, sondaj

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 23.09.2020

Albasat

Inspectoratul de Poliţie Nisporeni se alătură campaniei mobile de informare „Împreună pentru o societate mai sigură” organizată de Inspectoratul General al Poliţiei

Albasat

Leave a Comment