ALBASAT
Societate

Chiril Moțpan: În dialogul cu Federația Rusă și Transnistria, Moldova a pierdut tot timpul

Deputatul Platformei DA, Chiril Moțpan, consideră că situația din Zona de Securitate rămâne îngrijorătoare. Spre regret, autoritățile transnistrene înaintează temeinic în cerințele lor și sunt foarte decise în a obține noi beneficii din parte Moldovei. Declarația a fost făcută într-un briefing de presă, după ședința Comisiei securitate națională, apărare şi ordine publică, desfășurată astăzi, pe subiectul posturilor ilegale transnistrene instalate în Zona de Securitate, transmite IPN.

„În dialogul cu Federația Rusă și Transnistria, Republica Moldova a pierdut tot timpul”, a spus deputatul Platformei DA. Chiril Moțpan consideră că instituțiile statului trebuie să aibă o poziție clară față de ceea ce se întâmplă în regiunea transnistreană.

Parlamentarul a salutat desfășurarea ședinței Comisiei, chiar dacă nu a avut loc la Cocieri, așa cum a cerut Platforma DA. El am menționat că în cadrul Comisei s-a referit la cazul veteranului războiului de la Nistru, căruia ieri, 28 iulie, i s-a aruncat un cocktail Molotov în ogradă, fiind amenințat că, dacă va continua să protesteze, i va fi îndreptat un aruncător de grenade.

De asemenea, ministrul apărării a fost întrebat dacă deține informații despre armamentul din dotarea structurilor transnistrene, câte forțe sunt acolo amplasate, cum e posibil ca posturile mobile și cele staționare să fie amplasate în zonele strategice. Ministrul de externe a fost întrebat dacă cunoaște dețin sau nu unele autorități de acolo pașapoarte diplomatice ale Republicii Moldova și a fost solicitat să facă o referință la acțiunile pe care le-a întreprins această instituție până acum pentru a informa instituțiile străine cu privire la respectiva zonă și dacă vede cu ochi buni înlocuirea forțelor pacificatoare cu forțe multi-naționale, a precizat deputatul. Chiril Moțpan a solicitat ca următoarea ședință pe subiectul posturilor ilegale să fie cu accesul presei.

Stela Macari, deputata Platformei DA, a relatat că duminica trecută s-a deplasat în raionul Dubăsari, împreună cu colegii, unde au avut o întâlnire foarte bună cu veteranii și locuitorii de acolo. Potrivit ei, cetățenii sunt în continuare indignați de atitudinea pasivă a actualei guvernări. „Guvernare direct responsabilă de degradarea situației din Zona de Securitate”. Locuitorii raionului Dubăsari așteaptă ca Biroul pentru Reintegrare, deputații din Parlament să meargă cât mai des la fața locului pentru a vedea consecințele produse de regimul separatist din regiune și să găsească soluții pentru evacuarea posturilor ilegale.

Related posts

Volumul de gaz transportat prin culoarul Transbalcanic va fi majorat

Albasat

Specialistă de gender: Schimbările climatice afectează femeile și bărbații în mod diferit

Albasat

Toți membrii Organizației Teritoriale Cahul a Partidului Democrat părăsesc formațiunea

Albasat

Leave a Comment