ALBASAT
Nisporeni

Prima seră computerizată pentru producerea materialului săditor de căpșun, amenajată în raionul Ungheni

Premieră pentru agricultura din R. Moldova! În satul Blindeşti, raionul Ungheni a fost construită  prima pepinieră pentru producerea materialului săditor liber de viruși și boli de căpșun. Această tehnologie a fost lansată cu suportul proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova (USAID/APM). Sera are o suprafață de circa 4mii m2,  fiind dotată cu sistem de susținere și substrat de cocos pentru plantația mamă, centru de control computerizat care monitorizează și dirijează temperatura și umiditatea din interior. La prima etapă, noua construcție are capacitate de a asigura cu material săditor circa 20 de hectare în fiecare an.

Ion Gaber, membru fondator al „Berries Group”:  “Am aplicat la un proiect american. L-am câştigat. Am construit o seră de 60 de ari, în total şi încercăm să facem material săditor ca în Europa, adică în Moldova până acum nu a fost material săditor de căpşuni, cerificat. Acum noi suntem primii care dorim acest lucru. Până acum, toată lumea, care cumpăra material săditor certificat, ori îl aducea din Italia, ori din Germania, ori din Olanda. “

Primul material săditor produs în pepiniera modernă va fi  pus spre comercializare în trei luni. Investiția totală în instalarea serei a fost de circa 3 milioane de lei, dintre care 1,7 milioane au fost oferite de USAID/APM.

Oleg Calestru, specialist tehnic în cadrul proiectului USAID/APM:  “Aici, în cadrul acestei pepeniere de căpşun vom produce material săditor de căpşun de tip proaspăt, care va fi deviruzat şi va fi pliat pe toate recomandările şi în conformitate cu normele legislative, atât locale, cât şi recomandările internaţionale.

“La momentul actual,  ne aflăm în plataţia mamă. Doamnele înfiinţează plantaţia mamă de căpşuni. Aici, în decurs de circa 6-8 săptămâni, plantele vor fi gata pentru a putea recolta stolonii. Deci, stolonii de aici, care vor fi recoltaţi, vor merge în următoarea zonă, unde vor fi înrădăcinaţi, iarăşi timp de 2 săptămâni, după care vor fi scoşi în cea de-a treia zonă şi acolo deja va merge procesul de forţare, proces în care vor fi climatizaţi la mediul ambiant şi ulterior deja vor fi pregătiţi  pentru plantare, ori în spaţiul protejat, ori în câmp deschis . Deci, întreg ciclul de producere durează cam aproximativ până la 3 luni de zile.”

Pepiniera va produce material săditor de mai multe soiuri, în conformitate cu cerințele pieței locale și de export. Unul din soiurile multiplicate în  acest an este Marmolada (Onebor), care a fost importat din Italia.

Zinaida Plămădeală, administratoare „Berries Group”: “Ne-am pornit iniţial să lucrăm în domeniul bacifer, în domeniul cultivării căpşunilor, în câmp deschis. Acesta este deja al doilea an de experienţă şi datorită unui grant, anunţat de cei de la Agricultura Performantă în Moldova. Am decis să depunem dosarul pentru acest grant şi am ieşit în final noi  câştigători. Grantul prevedea construcţia unei sere, pepeniere pentru multiplicarea materialului săditor de bacifere. În cazul nostrum, de căpşuni. Astăzi am început plantatul căpşunilor, material săditor  pe care l-am importat dinItalia, din care urmează să multiplicăm căpşuni de o calitate înaltă. “

Potrvit specialiştilor, în prezent în Republica Moldova nu este produs material săditor liber de viruși și boli de categoria biologică „Certificat”.

 

Constantin Popescu, membru fondator al „Berries Group”: “Înlăturăm tot ce-i uscat, puţin o scurtăm şi merge la platat, îi dăm viaţă. Această rădăcină e foarte puternică, e foarte sănătoasă.Pentru ca noi să obţinem pui de calitate, noi am adus răsad de căpşună din Europa.”

 

 

O dată cu construcţia acestei sere, au fost create şi locuri de muncă. Angajaţii spun că acum au o şansă de a rămâne acasă, alături de familie.

Irina Rotaru, angajată: “ Acum răsădim puii. Ne place. Avem mult timp de când lucrăm. E foarte comod.  Nu e lucu greu, e uşor. “

Taisia Barbaris, angajată: “Pregătim căpşuna, facem lăstarii, pe urmă le vom sădi acolo. Mi departe va fi prelucrarea, pe deal. Pregătim pentru roadă, apoi o vom culege şi tot aşa mai departe. Suntem pe loc, alături de familie.”

În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate circa 2000 de hectare de căpșuni. Conform tehnologiei de producere, plantațiile de căpșun trebuie să fie reînnoite la fiecare 2-3 ani. Pentru înființarea unui hectar de plantație modernă de căpșun sunt necesare circa 50 de mii de stoloni.

 

 

 

 

 

 

Related posts

Mai mulţi copii din oraionul Nisporeni au fost instruiţi pentru areacţiona în caz de înnec sau incendiu. Eveniment organizat în cadrul operaţiunii „Grija”

Albasat

Căpşuni pe substrat de cocos, crescute la Şcoala Profesională din Nisporeni

Albasat

Ieșirea pe gheață – un pericol pentru viață! Recomandările autorităților din Nisporeni

Albasat

Leave a Comment