ALBASAT
Societate

Agricultorii din centrul și sud-estul țării anunță proteste în mai multe raioane

Agricultorii din centrul și sud-estul țării, afectați de secetă și de grindină, se declară nemulțumiți de măsurile întreprinse de Guvern. Aceștia anunță pentru ziua de marți, 11 august, acțiuni de protest în legătură cu situația dezastruoasă din sectorul agricol, în mai multe raioane ale țării.

Contactat de IPN, Andrei Dînga, agricultor din Ștefan Vodă, a declarat că sunt agricultori din aproximativ 14 raioane ale țării, care se vor aduna în șase locuri, fiind vorba despre trasee naționale inclusiv. Potrivit lui, în cazul în care revendicările nu vor fi îndeplinite de autorități, protestul va fi extins și în capitală.

Într-o notă adresată Guvernului și ministerului de ramură, agricultorii solicită un șir de măsuri, care, în opinia lor, pot stabiliza situația macroeconomică a sectorului agricol. „Fermierii din zona de centru și sud-estul republicii deja și-au consumat toate posibilitățile de identificare a resurselor financiare pentru achitarea impozitelor la buget, plata salariilor angajaților – având restanță câteva luni, achitarea datoriilor a căror procente sunt în creștere, procurarea de piese, motorină și produse fitosanitare, semințe pentru a intra într-un nou an agricol în speranța că va fi unul mai bun, etc.”, se menționează în adresarea producătorilor agricoli.

Aceștia solicită ca resursele financiare alocate pentru acoperirea pierderilor financiare suportate de către agricultori să fie de cel puțin trei mii de lei per hectar.

Agricultorii solicită insistent instituirea stării excepționale sau de urgență pentru sectorul agrar în zona de centru și sud, cu eliberarea necondiționată a certificatelor de stare de forță majoră atât pentru fermieri, cât și pentru furnizorii de inputuri agricole, fapt ce, în opinia lor, va permite întregului sector agricol să-și reeșaloneze datoriile fata de creditori.

În adresarea se solicită implementarea unui regulament nou cu posibilitatea de returnare sau cesionare a TVA-ului adunat de ani de zile în cont, în achitarea datoriilor furnizorilor din domeniu. De asemenea, se solicită scutirea de la plata impozitelor salariale și funciar a agricultorilor afectati de aceste calamități pentru anul 2020, și vacanță fiscală pentru primele șase luni ale anului 2021.

Agricultorii cer convocarea ședinței extraordinare a Parlamentului pentru a adopta deciziile de implementare a revendicărilor lor. În caz contrar, producătorii agricoli își asumă dreptul să continue protestele pentru o perioadă nelimitată.

„Totodată, unanim ne exprimăm dezacordul față de Regulamentul privind aprobarea modului de acordare a compensațiilor pentru diminuarea calamităților naturale asupra recoltei anului 2020, din considerentul că, acesta este unul anevoios, nu este totalizat pentru întreg sector agricol. De exemplu, orzul de primăvară nu este inclus, proprietarii individuali nu sunt menționați. Plus, sumele notate ca ajutor la hectar sunt mizere. Rugăm anularea acestuia și elaborarea unui nou proiect în strânsă colaborare cu agricultorii”, se mai spune în adresarea către Guvern și Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Related posts

Două puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, închise temporar

AlbasatTV, Nisporeni

Stare de urgență în sănătate publică în raionul Nisporeni până la 30 octombrie. Noua hotărâre CRESP

Albasat

Andrei Năstase: E nevoie ca Guvernul Chicu să fie înlocuit cu unul competent

Albasat

Leave a Comment