Cel puţin 72 de oameni au murit şi sute de case au fost distruse în urma inundaţiilor produse miercuri în apropierea capitalei Afganistanului, Kabul, informează agenţia de presă Reuters, citată de Agerpres.
Inundaţiile s-au produs în provincia afgană Parwan, situată la nord de oraşul Kabul. Aproximativ 300 de case au fost distruse, a anunţat Ministerul afgan pentru Gestionarea Dezastrelor.
Potrivit bilanţului preliminar, 72 de oameni au murit, iar 90 au fost răniţi în urma inundaţiilor.
Inundaţii de o amploare mai redusă s-au produs şi în provinciile Maidan Wardak şi Nangahar.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Ashraf Ghani a declarat că persoanele sinistrate vor primi asistenţă, subliniind că inundaţiile generează pierderi financiare grave.