ALBASAT
Societate

Coca Cola anunță restructurări. Cel puțin 4.000 de angajați vor rămâne fără loc de muncă

Compania Coca-Cola a anunțat că-și va reduce la jumătate unitățile operaționale și va oferi pachete compensatorii pentru plecare voluntară pentru 4.000 de angajați, inclusiv din Statele Unite. Cel mai mare producător de băuturi din lume a înregistrat o scădere abruptă a vânzărilor, din cauza pandemiei de coronavirus, relatează The New York Times, citând Reuters.

Compania a declarat că va rămâne cu nouă unități operaționale, în patru zone geografice, față de 17 unități, cât are în prezent.

Și angajați din Canada și Puerto Rico vor fi vizați de restructurări și li se vor oferi, de asemenea, pachete compensatorii de separare voluntară. De asemenea, compania a spus că-și va reduce și mai mult forța de muncă, dar nu a oferit detalii cu privire la numărul total de angajați care vor fi dați afară.

A precizat doar că va avea costuri totale de 350-550 milioane de dolari pentru pachetele compensatorii.

Coca Cola a raportat luna trecută o scădere de 28% a vânzărilor în „cel mai dificil” trimestru al anului 2020, din cauza măsurilor luate pentru a limita pandemia de coronavirus, care au inclus închiderea restaurantelor, cinematografelor și stadioanelor.

Related posts

Săptămâna Tineretului 2022, marcată la Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 10.04.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Spania intră într-o recesiune profundă care anulează şase ani de creştere

Albasat

Leave a Comment