ALBASAT
Societate

Olga Goncearova: Integrarea europeană este frânată la fel, ca și tot ce mișcă în Moldova

În Moldova nu a dispărut agenda europeană. Ea este frânata, la fel ca și tot ce mișcă în țara asta. Părerea îi aparține Olgăi Goncearova – președintele Adunării Popoarelor din Moldova, expusă în cadrul dezbaterii publice de la Agenția IPN „Locul actual al integrării europene pe agenda socio-politică a Moldovei”.

Cu toate acestea, expertul vede și partea pozitivă a unei astfel de situații. „Pentru prima dată, lupta împotriva corupției va ieși pe prim plan în bătălia electorală. Anterior, mereu dominau problemele de geopolitică, istorie, limbă. Acum, principala agendă electorală se schimbă”, spune Olga Goncearova.

Ea a amintit, că eradicarea corupției a fost fundamentul dezvoltării multor state. „Renumita Golda Meir scria în lucrările sale că dacă doriți să construiți o țară în care vor trăi copiii și nepoții voștri, asigurați-vă, că corupția a fost echivalată cu o crimă, pedeapsa căreia va fi ispășită până la a șaptea generație”, a exemplificat  Olga Goncearova.

„Este binevenit și un alt testament al Goldei Meir care scria: făuriți-vă țara și munciți, pentru că nimeni nu are nevoie de țara voastră în afară de voi. Altfel spus, și Moldova trebuie să-și făurească propria țară. Este convenabil să purtăm pică vecinului, să certăm Rusia, dar noi înșine trebuie să înțelegem unde mergem, de ce și pentru ce”, este convinsă președintele Adunării Popoarelor din Moldova.

Potrivit ei, conform statisticilor, pentru a schimba situația din țară, ar fi suficient implicarea a doar a10% din locuitorii, care ar fi gata să lucreze și să lupte pentru drepturile lor. „Trebuie să schimbăm situația din Moldova, ca mai apoi să chibzuim, cum vom evolua mai departe”, a conchis Olga Goncearova.

Dezbaterile publice „Locul actual al integrării europene pe agenda socio-politică a Moldovei” fac parte din ciclul „Depășirea stereotipurilor de integrare europeană prin comunicare”. Agenția de presă IPN organizează dezbateri publice cu suportul Fundației Hanns Seidel.

Related posts

Deputații Șor cer revenirea la proiectele privind farmaciile mobile și farmaciile sociale

Albasat

Maia Sandu la Forumul Primarilor: Putem mișca Moldova înainte doar prin parteneriat

AlbasatTV, Nisporeni

SUA: Noua strategie de combatere a migrației ilegale a administrației lui Biden. Câți migranți vor fi acceptați lunar

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment