ALBASAT
Societate

Milsami a urcat pe locul 2 în Divizia Națională

Milsami are șase victorii consecutive în Divizia Națională. Echipa antrenată de Serghei Dubrovin a urcat pe locul 2 după ce a învins-o pe teren propriu pe Dacia-Buiucani, cu 2-0, transmite IPN.

Dragan a transformat penalty-ul din minutul 69, iar Nazar a stabilit scorul final în ultimul minut.

„A fost un meci greu pentru că tinerii jucători de la Dacia s-au apărat exemplar. E mai ușor de jucat cu echipe care prestează un fotbal ofensiv”, a declarat antrenorul echipei Milsami, Serghei Dubrovin.

Milsami a egalat-o la puncte pe echipa Petrocub, care nu a reușit să câștige pe terenul lui Dinamo-Auto. Echipa din Hîncești a condus timp de 68 de minute la Ternovca. Țurcan a deschis scorul în minutul 2, dar Paireli a egalat în minutul 70. În minutul 90+6, Plătica putea aduce victoria pentru Petrocub, dar a ratat o lovitură de la 11 metri. Plătica a transformat mai întâi, dar arbitrul Piotr Stoianov a indicat repetarea loviturii.

Astăzi se dispută meciul Zimbru – Speranța, iar pentru joi este programată partida Codru – FC Florești. Meciul Sheriff – Sfîntul Gheorghe a fost amânat pentru că Sheriff are de jucat joi cu Dundalk în turul trei preliminar al Ligii Europa.

Related posts

Modificări ale condițiilor de intrare pe teritoriul Federației Ruse

Albasat

Un camion a căzut într-o carieră. Șoferul nu a supraviețuit

AlbasatTV, Nisporeni

Spitalul Raional Edineț a fost dotat cu unitate radiologică mobilă grației Germaniei și OIM

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment