ALBASAT
Societate

Reforma justiției este un proiect important și sperăm că vor fi progrese, ambasadoare

Investitorii pot fi interesați de Republica Moldova, doar că ei vor analiza nu doar climatul de afaceri, ci și domeniul justiției și existența unui mediu investițional care să ofere siguranță investițiilor. „Deci, reforma justiției este un proiect foarte important și, desigur, sperăm că vor fi înregistrate progrese în sensul celor cuvenite între UE și Republica Moldova, în cadrul Acordului de Asociere”, a declarat ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger, în cadrul unui interviu oferit cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la reunificarea Republicii Federale Germania, sărbătorită pe 3 octombrie, transmite IPN.

Sectorul bancar este un alt domeniu unde, în opinia ambasadoarei, toate condițiile-cadru trebuie să fie în regulă ca investitorii să vină. Ea spune că Germania încearcă să promoveze investițiile inclusiv prin învățământul dual, pe care îl susține și pentru care a pus la dispoziție cinci milioane de euro. Învățământul dual oferă posibilitatea tinerilor din Moldova să obțină o posibilitate de instruire care corespunde necesităților companiilor și uzinelor industriale locale. Este o combinație dintre instruire teoretică și practică cu elemente de învățare în școală și la întreprindere.

Germania și Republica Moldova colaborează în domeniul cooperării pentru dezvoltare de circa 30 de ani, mai exact din 1992. De atunci, Germania a pus la dispoziție peste 300 de milioane de dolari la nivel de stat, federal, cel al land-urilor și cel al localităților. La acestea, se mai adaugă proiectele societății civile, ale persoanelor private și ale fundațiilor.

În ceea ce privește ajutorul de stat pentru dezvoltare, doar în decembrie 2019, Germania a acceptat să ofere 18,6 milioane de euro pentru domenii prioritare, precum: infrastructura de aprovizionare cu apă și eliminarea apelor reziduale. Un proiect mare în acest sens, de peste 20 de milioane de euro, este în aria raionului Cahul. Altul este conducta de apă Chișinău-Strășeni-Călărași, la care urmează a fi conectate și localitățile care se află în raza acesteia. „Proiectele menționate sunt menite să îmbunătățească condițiile de trai ale oamenilor din Republica Moldova. Deci, susținem statul și Guvernul în implementarea acestor proiecte elementare de infrastructură”, a spus ambasadoarea.

În perioada 2005-2020, împreună cu Fondul pentru Investiții Sociale din Moldova, Germania a derulat un vast proiect în domeniul infrastructurii sociale și eficienței energetice. La aceste proiecte au putut aplica parteneri de pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Au putut fi renovate grădinițe și școli, a fost îmbunătățită eficiența energetică a unui spital, au fost construite trotuare și instalat iluminat stradal. În total au fost realizate peste 240 de proiecte.

Un alt domeniu important este infrastructura comunală, administrația publică și descentralizarea serviciilor comunale. Cooperarea pentru dezvoltare este organizată în așa mod încât nu sunt transferați bani, ci se derulează proiecte. Cooperarea are loc direct cu partenerii din regiuni, chiar dacă cadrul este stabilit împreună cu Guvernul, a precizat Angela Ganninger.

Și dezvoltarea economică durabilă constituie un domeniu important. „Din perspectiva noastră, dezvoltarea durabilă este o precondiție pentru ca oamenii să rămână în Moldova, să identifice perspective aici și să decidă să-și realizeze energia și potențialul creativ aici, în Moldova. Acest suport pentru economie, desigur, depinde de măsura în care este solicitat de Guvern, dar și de alte condiții-cadru”, a menționat ambasadoarea.

Germania a acordat Moldovei ajutor concret și în perioada crizei pandemice. Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale i-au fost transmise costume de protecție în valoare de 50 de mii de euro. Costumele urmează să protejeze mai bine personalul din spitale de COVID-19.

Din banii care urmau să fie folosiți pentru recepția cu ocazia sărbătorii naționale vor fi procurate astăzi, 3 octombrie, costume de protecție pentru Spitalul de Urgență, pentru că angajații din sistemul de asistență medicală urgentă sunt contactați în primul rând de către cetățenii Republicii Moldova care se îmbolnăvesc de COVID-19 sau alte boli și anume ei au grijă ca transportul medical să funcționeze.

„Nu facem doar cooperare pentru dezvoltare în sens îngust, dar avem și multiple proiecte de colaborare în domeniul cultural”. În Moldova există un consultat pentru limba germană care dă sfaturi școlilor în care se vorbește germana. Există și un lector al Serviciului German de Schimb Academic care oferă consultații universităților cu catedre în limba germană. Pe lângă asta, în fiecare an este organizată Sărbătoarea limbii germane, care, spre regret, în acest an nu a fost posibilă, din cauza crizei provocate de noul tip de coronavirus. Din același motiv, nu a avut loc nici concertul de la Teatrul de Vară. Toate aceste evenimente fiind amânate pentru vremuri mai bune.

Related posts

Transportatorii anunță protest

Albasat

Cu sau fără condiționalitățile impuse de autorități, tot mai mulți profesori de la Nisporeni se vaccinează anti-COVID

Albasat

Dorin Recean: Tuturor celor care propagă și seamănă război, le vom închide gura

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment