ALBASAT
Societate

Cum arată Parisul, după prima noapte de la intrarea în vigoare a noilor restricţii impuse de COVID-19

Parisul a devenit un oraş aproape golit de oameni, cu străzile pustii, în seara de sâmbătă, imediat după ora 21, odată cu aplicarea noilor restricţii impuse de guvern care a decis să reinstituie starea de urgenţă sanitară cauzată de pandemia de COVID-19, informează BBC.

Măsura, deşi una contestată, a fost luată de autorităţi în scopul de a diminua rata infecţiilor cu noul coronavirus în condiţiile în care Franţa este una dintre cele mai afectate ţări din Europa de pandemie. Colţ de stradă din Paris, la puţin timp după impunerea restricţiilor. Foto: Profimedia Images

Mai exact, peste 20 de milioane de francezi sunt afectaţi de restricţiile de circulaţie, valabile timp de o lună, impuse în Paris dar şi în alte oraşe precum Marsilia, Lyon, Lille sau Toulouse.

Cetăţenilor din aceste oraşe le este interzis să iasă din case în intervalul 21:00 – 06:00.

Măsura este criticată în special de patronii de restaurante, ale căror afaceri au fost deja afectate de o primă carantină de două luni impusă în primăvară.

Preşedintele Emmanuel Macron a spus că măsura e necesară pentru a ajuta sistemul medical să facă faţă situaţiei şi să nu intre în colaps.

Până la ora 21, străzile erau pline de parizieni care s-au grăbit să ia masa în oraș în ultima noapte de distracţii înainte de intrarea în vigoare a restricţiilor de circulaţie.

„Am vrut să ne întâlnim în această seară cu prietenii, pentru că e ultima în care putem să facem acest lucru. Am vorbit, am stabilit întâlnirea și am decis că în mod cert trebuie să ne vedem, pentru că după seara aceasta va fi complicat, nu vom mai putea face asta”, a spus un client dintr-un restaurant parizian.

Sâmbăta, Franţa a raportat o cifră record de îmbolnăviri: 32.427 de cazuri. Cu o zi în urmă, autorităţile raportaseră 25.086 de noi infecţii.

Related posts

Vadim Vieru: CEDO trebuie să se pronunțe pe încă 30 de cazuri ce vizează regiunea transnistreană

AlbasatTV, Nisporeni

Reguli de siguranță în vacanță

Albasat

CC, sesizată privind dreptul de a primi un salariu cel puțin egal cu minimul de existență

Albasat

Leave a Comment