Consiliul Superior al Magistraturii a repus astăzi, 27 octombrie, în funcție cinci judecători suspendați mai devreme în legătură cu cercetarea lor în dosarul „Laundromat”. Ulterior aceștia au fost scoși de sub urmărire penală, transmite IPN.
Este vorba despre magistrații Sergiu Lebediuc – Judecătoria Militară, Serghei Gubenco – Curtea de Apel Comrat, Sergiu Popovici –Judecătoria Comrat, Iurie Hîrbu – Judecătoria Telenești și Garri Bivol – Judecătoria Chișinău, sectorul Centru. Pe lângă repunerea în funcție, este prevăzută și achitarea salariilor pentru perioada în care au fost suspendați.
Acum câteva zile, presa a scris că Procuratura Anticorupție a decis să-i scoată de sub urmărire penală pe judecătorii anchetați pentru complicitate la spălarea de bani în dosarul „Laundromat”. Ordonanțele în privința acestora au fost emise încă în luna septembrie, dar deciziile nu au fost anunțate public de către organele procuraturii.
- Poliția din Nisporeni avertizează: Pericol major pe gheața râurilor și lacurilor
- Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

