ALBASAT
Societate

Polițiștii și ANTA vor monitoriza traseele pentru a nu admite transportarea organizată la votare

În ziua desfășurării scrutinului electoral, echipe mobile ale poliției și Agenției Naționale Transport Auto vor monitoriza toate traseele Republicii Moldova, pentru a nu admite transportarea ilegală a cetățenilor către sectoarele de votare cu scopul de a frauda alegerile. În caz de depistare a unor încălcări, transportatorii vor fi sancționați. Declarația a fost făcută de secretarul de stat la Ministerul Afacerilor Interne, Sergiu Golovaci, la un briefing de presă, transmite IPN.

Acțiunea vine ca urmare a deciziei Comisiei Electorale Centrale, care prevede că, în ziua alegerilor prezidențiale, pe 1 noiembrie, între orele 07.00 și 21.00, se va permite deplasarea pe teritoriul țării doar a autovehiculelor a căror capacitate nu este mai mare de opt persoane și a transportului rutier de persoane prin curse regulate. Este interzis transportul alegătorilor la secția de votare cu autobuze sau a efectua transportul alegătorilor la secția de votare de către operatorul de transport rutier în regim taxi, conform unor înțelegeri cu terțe persoane, altele decât călătorul/alegătorul, cu excepția cazurilor alegătorilor cu dezabilități.

Totodată, administratorii transportului public cu care cetățenii care vor ajunge la secțiile de votare trebuie să pună la dispoziția călătorilor dezinfectant care să poată fi utilizat atât la intrarea în transportul public, cât și la ieșire. Pasagerilor trebuie să li se ceară să poarte masca.

Autoritățile responsabile de desfășurarea alegerilor sunt îndemnate să întreprindă acțiuni pentru asigurarea unui grad înalt de protecție a cetățenilor care vor vota: afișe de informare privind mijloacele de protecție, asigurarea cu echipament suplimentar precum măști, dezinfectant, efectuarea termometriei la intrarea în sectorul de votare.

Related posts

Bărbat rănit într-un accident rutier și omorât în altul produs în drum spre spital

AlbasatTV, Nisporeni

Automobile aduse prin contrabandă în Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Санкции для автотранспортных средств, которые осуществили несанкционированные КЧС рейсы

Albasat

Leave a Comment