Președintele Poloniei Andrzej Duda a remarcat victoria Maiei Sandu în alegerile prezidențiale, adresându-i în Twitter „felicitări cu ocazia succesului în campania prezidențială. Polonia este decisă să consolideze relațiile moldo-poloneze la nivel înalt, atât pe plan bilateral, cât și pe plan european”, a specificat președintele polonez. De asemenea, președintele Poloniei a semnat o depeșă de felicitare care a fost transmisă la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei a emis un comunicat de presă, în care se spune că „Polonia ia act de desfășurarea calmă a ambelor runde de alegeri prezidențiale din Republica Moldova. Noi salutăm și apreciem victoria Maiei Sandu, candidatul opoziției pro-europene, fost premier. Această biruință marchează alegerea clară a societății moldovenești în favoarea dezvoltării democratice, precum și a depășirii depline și definitive a anilor de dominație sovietică și a transformărilor nefinalizate.
Sperăm că această victorie va da un nou imbold procesului de reforme susținute de UE în cadrul Parteneriatului estic. Sperăm, de asemenea, la implementarea lor completă. Avem încredere că în acest mod vor fi puse bazele temeinice pentru o economie competitivă – și acest lucru va aduce prosperitate societății moldovenești în viitor.
Polonia își declară disponibilitatea de a coopera pe deplin cu președintele ales Maia Sandu și cu Guvernul Republicii Moldova pentru a consolida poziția acestei țări în cadrul cooperării statelor europene”, se spune în mesajul departamentului de politică externă a statului polonez.
IPN amintește, că Polonia, inclusiv prin Ambasada sa la Chișinău, condusă de Bartłomiej Zdaniuk, desfășoară un vast program de cooperare bilaterală și europeană prin proiecte de rezonanță la noi în țară.