Curtea de Apel Chișinău a admis contestația Procuraturii Anticorupție, anulând hotărârea primei instanțe prin care fusese ridicat sechestrul de pe conturile bancare ale companiei „Bass-Systems” SRL (în prezent – „S&T IT Services”), transmite IPN.
Într-un comunicat de presă, Procuratura Generală menționează că, în cadrul urmăririi penale, începute în octombrie 2019 pe faptul spălării de bani, a fost aplicat sechestru pe bunurile companiei. Și anume pe 100% din capitalul statutar al întreprinderii și mijloace financiare deținute in conturi în suma de peste 50 de milioane de lei. Sechestrul a fost aplicat în scopul unei eventuale confiscări speciale a bunurilor rezultate din infracțiunea de spălare de bani investigată.
Ulterior, la cererea administratorului SRL „Bass-Systems”, a fost ridicat sechestrul de pe capitalul statutar și de pe unele conturi operaționale pentru a debloca activitatea întreprinderii și, respectiv, pentru a permite finalizarea unei tranzacții de vânzare-cumpărare a acțiunilor de către un investitor austriac, conform înțelegerilor precontractului anterioare începerii urmăririi penale.
Odată cu decizia instanței de apel, este în vigoare sechestrul aplicat pe contururile companiei. Procuratura mai precizează să urmărirea penală este în desfășurare, fiind expediate o serie de cereri de asistenta juridică internațională, iar după primirea rezultatelor, procurorii vor decide în consecință.
- Consumul de pește crește. MAIA: Alege produs local de Crăciun și tot anul
- 🏆 LIVE din Nisporeni: Gala Sportivilor Dotați 2024 – Campionii pe scenă!
- Doi bătrâni și-au pierdut viața în incendii
- Droguri de 4,5 milioane de lei, confiscate la Bălți
- Pentru luna decembrie compensația medie va fi de 700 de lei