ALBASAT
Societate

Victor Sterpu și Anastasia Nichita au fost aleși sportivii anului 2020

Judocanul Victor Sterpu și luptătoarea Anastasia Nichita au fost declarați cei mai buni sportivi ai anului 2020. Decizia a fost luată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Din cauza pandemiei de coronavirus, gala laureaților nu a fost organizată, transmite IPN.

Anastasia Nichita obține titlul al doilea an consecutiv. În 2020 ea a devenit campioană europeană și a cucerit medalia de aur la Cupa Mondială. „E cel mai bun an din cariera mea. Mă bucur că am reușit să cuceresc două medalii de aur. Este un rezultat bun pentru mine. Sper în continuare să bucur Republica Moldova cu rezultate frumoase”, a declarat luptătoarea de 21 de ani.

Și pentru Victor Sterpu acest an a fost cel mai reușit din carieră. Judocanul de 21 de ani a urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere atât la Campionatul European de seniori, cât și la Europenele Under 23. „Anul acesta mi-a adus o bucurie, dar pentru mine va însemna ceva mai mult dacă voi urca pe podium la Jocurile Olimpice”, a spus Victor Sterpu.

Luptătoarea Irina Rîngaci este „Revelaţia anului”. La ultima Cupa Mondială, sportiva de 19 ani și-a adjudecat medalia de argint. Cei mai buni antrenori au fost aleși Tudor Cîrlan și Valeriu Duminică.

Related posts

Liceul „Mircea Eliade” din Nisporeni a primit o donație de 30 de laptopuri

AlbasatTV, Nisporeni

Republica Moldova nu va avea mâine deficit de energie electrică

AlbasatTV, Nisporeni

Studiu. Persoanele vindecate de Covid-19 devin imune pentru prea puțin timp

Albasat

Leave a Comment