Deputații se vor convoca joi, 4 februarie, în prima ședință plenară din această sesiune. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat organizarea ședințelor în perioada 4-12 februarie, transmite IPN.
Deputații urmează să examineze proiectele de lege cu privire la investigarea accidentelor și incidentelor în transporturi, cu privire la producerea, comercializarea și utilizarea materialului forestier de reproducere.
De asemenea, plenul Parlamentului va dezbate modificarea Legii privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, Legii cadastrului bunurilor imobile, Legii cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri și Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului etc.
Ordinea de zi a următoarelor ședințe plenare include și examinarea hotărârilor cu privire la numirea în funcție a unor membri ai Comisiei de certificare, de completare a hotărârii Parlamentului cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare, precum și cea privind încetarea mandatului avocatului poporului.
Prima ședință plenară din sesiunea de primăvară a Parlamentului de Legislatura a X-a va avea loc joi, începând cu ora 10.00.
- TikTok, interzis în Albania după uciderea unui adolescent: premierul acuză platforma de violență
- Măsura de licențiere a importurilor de culturi cerealiere și oleaginoase va fi prelungită, MAIA
- Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță
- Sportivi premiați la Gala Sportului 2024
- Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024