ALBASAT
Societate

Vlad Plahotniuc rămâne fără „Ordinul Republicii”

Fostului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, i-a fost retrasă distincția „Ordinul Republicii”. Un decret în acest sens a fost semnat de președintele Maia Sandu. Șefa statului susține că „o persoană care a furat țara, a atacat și slăbit instituțiile statului și a construit un regim autoritar nu se poate bucura de distincții de stat”, transmite IPN.

Maia Sandu menționează că această distincție a fost acordată cu încălcarea procedurii și a normelor legale, și anume a Regulamentului despre modul de propunere pentru decorarea cu distincții de stat ale Republicii Moldova și de înmânare a lor.

„Propunerea pentru decorarea lui Vlad Plahotniuc a venit din partea Organizației municipale a Partidului Democrat, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor legale, întrucât legea nu prevede partidele politice printre subiecții care pot face propuneri cu privire la decorarea cu distincții de stat”, mai precizează președintele Maia Sandu.

Vladimir Plahotniuc a fost decorat cu „Ordinul Republicii” în 2014 de către președintele Nicolae Timofti. Potrivit legislației, „Ordinul Republicii” este distincția de stat supremă și se conferă pentru merite excepționale în toate domeniile de activitate întru binele Patriei și al omenirii.

Related posts

Ce achiziții publice de mică valoare va face Consiliul Raional Niporeni  în anul 2023 ? Află cum vor fi cheltuiți banii publici

AlbasatTV, Nisporeni

Sechestru pe bunuri în valoare de 12 milioane de lei

Albasat

Poliția de frontieră raportează o creștere de 156% a infracțiunilor transfrontaliere

Albasat

Leave a Comment