De la începutul anului, 21 de persoane au fost sancționate pentru că au condus în stare de ebrietate la volan și, în același timp, nu dețineau permis de conducere, transmite IPN cu referire la datele Inspectoratului General al Poliției.
Cele 21 de persoane s-au ales cu amenzi cuprinse între 22 500 și 25 000 de lei, cu muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 40 la 60 de ore sau cu arest contravențional pe un termen de 15 zile.
Anul acesta, pe teritoriul țării au avut loc 21 de accidente rutiere în care la volan erau persoane ce nu dețin dreptul de a conduce un autovehicul. În consecință, o persoană a decedat, iar 30 au fost traumatizate.
- Eugen Doga, omagiat în Parlament la un an de la trecerea în eternitate
- Circa 42% dintre locurile de muncă vacante din Moldova, în sectorul bugetar
- Conferința de Investiții UE-Moldova anunță investiții strategice de până la 641 de milioane de euro
- Republica Moldova, obligată de CEDO să plătească despăgubiri de 560 de mii de euro unei companii
- Moldova este pregătită pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE, Marta Kos

