ALBASAT
Societate

Vremea se încălzește ziua până la 25 de grade

Vremea se încălzește. Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi ale aerului de până la 25 de grade Celsius pe parcursul zilei. Noaptea va fi rece, valorile termice ale aerului vor  oscila în jur + 1 grad, iar la suprafața solului se așteaptă înghețuri de până la -2 grade, transmite IPN.

Până la Paști, 2 mai, vremea va fi instabilă. Se așteaptă ploi de scurtă durată.

Valentina Belidina, inginer-sinoptician la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS), a explicat că încălzirea vremii până la 25 de grade pe timp de zi va fi cauzată de un front atmosferic din sudul și sud-vestul Europei, care va traversa teritoriul Republicii Moldova.

Joi și vineri, 29 și 30 aprilie, valorile termice ale aerului vor oscila între +18 și +25, pe timp de zi, iar noaptea se vor înregistra între +5 și +10 grade Celsius. Acum 9 ani, la sfârșitul lunii aprilie era și mai cald. La 29 aprilie 2012, la Chișinău , erau +30 de grade Celsius.

Potrivit datelor SHS, cea mai caldă zi de 24 aprilie a fost cea din 1970, zi în care au fost înregistrate +26,7 grade Celsius. Cea mai rece noapte de 24 aprilie a fost cea din 1954, când mercurul din termometre a coborât până la -1 grad.

Related posts

Purtătorul de cuvânt al Guvernului atenționează în legătură falsurile din mediul online

AlbasatTV, Nisporeni

Săptămâna aceasta Parlamentul nu se întrunește. Deputat: E reprobabil ceea ce se întâmplă

Albasat

Este aleasă cea mai nereușită variantă de sprijin a mediului de afaceri, Platforma DA

Albasat