În contextul recentelor evenimente din Parlamentul Republicii Moldova, Ambasada Italiei face un apel către forțele politice să respecte dreptul și prerogativele constituționale, transmite IPN.
„În contextul recentelor evenimente, Ambasada Italiei face un apel din inima către forțele politice moldovenești de a respecta Dreptul și prerogativele constituționale. Credem că principiul Separării Puterilor constituie unul din pilonii fundamentali ai Statului de Drept și al Democrației”, este mesajul Ambasada Italiei, într-o postare pe Facebook.
La sfârșitul săptămânii trecute, cu voturile deputaților PSRM și Platformei Pentru Moldova, a fost anulat decretul de numire a Domnicăi Manole în calitate de judecător la Curtea Constituțională, fiind numit în funcția de judecător constituțional Boris Lupașcu. În aceeași zi, președintele Maia Sandu, a convocat Consiliul Suprem de Securitate, în cadrul căruia le-a solicitat conducătorilor organelor de forță să nu se lase antrenați în acțiuni anticonstituționale. De asemenea, șefa statului i-a solicitat Procuraturii Generale să investigheze acțiunile sub aspectul infracțiunii de „uzurpare a puterii în stat”. Ca urmare a sesizării depuse de către deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, vineri seara Curtea a suspendat hotărârea Parlamentului privind revocarea Domnicăi Manole din funcția de judecător CC și cea privind numirea lui Boris Lupașcu.
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan
- Maia Sandu, la Forumul pentru Integrare Europeană: Prioritățile se concentrează pe trei domenii-cheie
- PAS își exprimă susținerea pentru Elena Lasconi în turul 2 al prezidențialelor din România
- Cursul valutar oficial la 26.11.2024