ALBASAT
Societate

Serbia acordă câte 25 de euro fiecărui cetățean care se vaccinează anti Covid în luna mai

Guvernul sârb a promis că toate persoanele cu vârste de peste 25 de ani care se vor vaccina anti-COVID-19 până pe 31 mai vor primi echivalentul a 25 de euro ca premiu pentru ”responsabilitatea” lor, relatează agenţia EFE.

”Ne-am gândit cum să premiem persoanele care au dat dovadă de responsabilitate şi am decis să oferim un ajutor financiar suplimentar celor care s-au vaccinat”, a declarat preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, citat de Agerpres.

El a anunţat şi stabilirea obiectivului ca până la sfârşitul lunii mai cel puţin 55% dintre cei aproximativ şapte milioane de cetăţeni sârbi să primească cel puţin o doză dintr-unul din vaccinurile anti-COVID-19 folosite de Serbia, respectiv Pfizer/BioNTech, AstraZeneca, Moderna, cel rusesc Sputnik V sau cel chinezesc Sinopharm.

Până în prezent 22% din populaţia Serbiei a primit ambele doze de vaccin, procent mult peste cel de 9% din Uniunea Europeană.

Preşedintele Vucic a promis că nu vor fi adoptate ”măsuri discriminatorii negative împotriva celor care nu doresc să se vaccineze”, dar a calificat decizia acestora drept ”iresponsabilă şi egoistă”.

O iniţiativă de stimulare a interesului pentru vaccinare a venit şi din partea unui restaurant din oraşul sârb Kragujevac, care le oferă gratis o porţie de friptură sau de gulaş celor care se vaccinează anti-COVID-19.

”Afacerea noastră, cateringul, a fost afectată în mod special (…), iar dacă vaccinarea este soluţia, atunci dorim să contribuim şi noi”, a declarat agenţiei Reuters patronul restaurantului, Stavro Raskovic.

”Avem în meniu vaccinuri atât din Est cât şi din Vest, pe gustul fiecăruia”, mai spune acesta, după ce sala principală a restaurantului său a fost transformată de autorităţile sanitare locale în centru de vaccinare cu serurile Pfizer/BioNTech şi Sinopharm.

Related posts

Doi soți dintr-un sat din Nisporeni, depistați fără suflare în propria locuință

Albasat

Procuratura Anticorupție desfășoară acțiuni de urmărire penală la BNM

Albasat

94 cazuri de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 de ore

Albasat