ALBASAT
Societate

Franţa a aprobat un proiect de lege privind schimbările climatice

Adunarea Naţională a Franţei a aprobat marţi un amplu proiect de lege privind schimbările climatice care va interzice extinderi ale aeroporturilor, sistemele de încălzire pe terase şi va reduce risipa de ambalaje, scrie Reuters.

Franţa îşi propune să reducă emisiile care provoacă efectul de seră cu 40% până în 2030 comparativ cu nivelurile din 1990, dar activiştii de mediu susţin că eforturile nu sunt suficiente. Într-o hotărâre importantă din februarie, un tribunal a decis că Franţa trebuie să facă mai multe eforturi pentru a combate schimbările climatice.

După peste 200 de ore de dezbateri în comisii parlamentare şi în camera inferioară, parlamentarii au aprobat proiectul de lege cu 332 de voturi pentru şi 77 împotrivă.

”Mai degrabă decât cuvinte mari şi obiective uriaşe şi irealizabile care generează doar rezistenţă socială, punem în aplicare măsuri eficiente”, a declarat ministrul Mediului, Barbara Pompili.

Adoptarea legislaţiei survine după o consultare cu cetăţenii de o lună de zile timp în care 150 de membri ai publicului au întocmit o listă cu zeci de măsuri vizând reducere emisiilor de noxe care provoacă efectul de seră.

Ce prevede noua lege

Legislația ar urma să interzică utilizarea încălzitoarelor pe gaz pe terasele exterioare ale cafenelelor și restaurantelor începând cu aprilie 2022.

Școlile de stat vor trebui să ofere un meniu fără carne sau pește în cel puțin o zi pe săptămână. Supermarketurile vor trebui să reducă ambalajele risipitoare pentru a diminua utilizarea materialelor plastice, în timp ce produsele, cum ar fi hainele, vor trebui să poarte un “ecoscor” care să măsoare impactul lor asupra mediului.

Proiectul de lege interzice, de asemenea, construirea de noi aeroporturi sau extinderea capacității aeroporturilor existente într-una dintre cele mai vizitate țări din lume. Zborurile interne pe rutele deservite de un drum cu trenul de mai puțin de 2,5 ore vor fi eliminate, cu excepția cazului în care acestea fac legătura cu un zbor internațional.

Între timp, vânzarea de mașini care emit mai mult de 95 de grame de CO2 pe kilometru va fi interzisă din 2030, iar subvenția pentru bicicletele electrice este extinsă.

Proprietarilor le va fi interzis să închirieze proprietăți slab izolate, printr-o creștere treptată a cerințelor de eficiență energetică începând cu 2025.

Greenpeace spune că legislația nu a mers suficient de departe.

“Este o lege care ar fi putut fi adecvată acum 15 ani, când urgența climatică era mai puțin presantă. În 2021, ea nu va fi suficientă pentru a combate eficient încălzirea globală”, a declarat Jean-Francois Julliard, șeful Greenpeace Franța.

Proiectul de lege trece acum la Senat înainte de un vot final în camera inferioară, unde Macron și aliații săi au majoritatea.

Related posts

Farmaciile trebuie să asigure măcar un medicament gratuit din cele parțial compensate

Albasat

Facebook, interzis în Insulele Solomon. Este a patra țară din lume care a luat această decizie

Albasat

Partidul Șor: Deputații Ivanov și Vitiuc aderă la fracțiunea parlamentară a PPȘ

Albasat