ALBASAT
Societate

ANI va cere confiscarea averii nejustificate a deputatului Jizdan

Autoritatea Națională de Integritate anunță că a încheiat procedura de control a averii în privința deputatului Alexandru Jizdan. Potrivit ANI, parlamentarul a omis să includă informațiile despre veniturile salariale și alocațiile nominale în sumă totală de peste 53 de mii de lei, construcția accesorie din localitatea Molovata, raionul Dubăsari, trei bunuri imobile deținute cu drept de folosință de unul dintre copii, situat într-un oraș din sudul Olandei, inclusiv un apartament. Drept reacție, deputatul precizează că a prezentat toate informațiile și detaliile necesare, care explică fiecare întrebare pe care a avut-o instituția. Însă, potrivit lui, nu s-a luat în calcul nimic, fapt care îi pare incorect.

ANI precizează că verificarea a fost inițiată la sfârșitul anului 2019, în baza unei sesizări din oficiu privind depunerea tardivă a declarației anuale de avere și interese personale. Inspectorul de integritate a efectuat controlul pentru perioada 2016-2019, care a fost extins și pe numele membrilor familiei.

„S-a constatat prezența unei diferențe substanțiale în mărime de aproximativ 770 de mii de lei, care depășește semnificativ plafonul admis de legislația în vigoare. Această diferență substanțială a fost generată de suplinirea bugetului familiei deputatului cu mijloace financiare în mărime de 38850 de euro, sub formă de depuneri în numerar pe conturile deținute de unul dintre fiii săi, la o bancă din țară. În decizia sa, inspectorul a precizat că numerarul în sumă de aproximativ 770 de mii de lei sunt, depus în perioada august 2017-iunie 2019 pe conturile bancare ale fiului, are caracter nejustificat. La începutul anului 2020, un alt inspector de integritate i-a aplicat subiectului o sancțiune contravențională pentru depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.

Potrivit instituției, deputatul a beneficiat de dreptul de a-și expune punctul de vedere asupra celor identificate, însă inspectorul de integritate a acceptat parțial explicațiile prezentate, celelalte argumente invocate au fost formulate superficial și fără prezentarea unor probe concludente.

Pe cauza dată, inspectorul de integritate a dispus confiscarea averii nejustificate în sumă de peste 770 de mii de lei și a sesizat Procuratura Generală pe aspectul falsului în declarații. Dacă actul ANI va rămâne definitiv în instanța de judecată, deputatul riscă interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică  timp de trei ani, urmând să fie înscris și în Registrul Interdicțiilor.

Ca reacție, deputatul declară că în acest an a aflat oficial despre unele verificări întreprinse de ANI, inițiate încă în 2019. În opinia sa, s-au admis anumite confuzii. „Vă comunic că nu am avut și nu am ce să ascund și în perioada activității mi-am declarat transparent proprietățile și veniturile obținute”. Potrivit lui, ofițerul ANI nu a ținut cont de informațiile pe care le-a oferit în timpul verificărilor, iar dovezile și declarațiile făcute de el cu scopul de a exclude neclaritățile apărute nu au fost luate în calcul. „Este absolut necesar ca instanța de judecată să verifice toate detaliile și să se expună pe marginea acestui caz în care sunt vizat și care mai degrabă seamănă cu „intenții politice”, a mai declarat Jizdan.

Related posts

Natalia Gavrilița: Este strigător la cer să avem pensii de 800 de lei

Albasat

Un copil de 5 ani a devenit victima unui pedofil vârstnic. L-a ademenit lângă niște garaje

AlbasatTV, Nisporeni

În Portul Giurgiulești intervine tehnica grea pentru dezasamblarea construcției silozului

AlbasatTV, Nisporeni