ALBASAT

COVID-19 Nisporeni: Un singur caz de COVID-19, înregistrat în ultimele 2 săptămâni

NisporeniSocietate

Un singur caz nou de infectare cu COVID-19 a fost confirmat astăzi, în raionul Nisporeni.

Numărul cazurilor de COVID-19 confirmate în Nisporeni a ajuns la 2265, de la începutul pandemiei, potrivit datelor transmise de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Alte 77 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova.

Din numărul total de cazuri, niciunul nu e de import.

Numărul total de teste efectuate – 4.575, dintre care 1.128 – teste Rapid – Antigen.

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 254.985. Din numărul total de cazuri, unul e în rândul lucrătorilor medicali: (0-medici, 1-asistenți medicali, 0-personal auxiliar):

În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 581 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 98 în stare extrem de gravă (17 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

Alte 119 persoane au fost vindecate. În total, 247.135 persoane au fost tratate de COVID-19.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 1.140 persoane, iar 14.199 sunt sub supraveghere la domiciliu.