Un tânăr de 22 de ani, originar din raionul Cahul, a fost reținut fiind suspectat că, timp de 5 luni, în comun cu alte persoane, deocamdată neidentificate, ar fi pus în circulație dolari SUA cu nominalul de 50, prin intermediul ATM-urilor bancare amplasate pe teritoriul Republicii Moldova. Asupra bănuitului au fost depistate mijloace bănești în valoare totală de 470 000 de lei, care, recent, ar fi fost extrase de pe contul său bancar, transmite IPN cu referire un comunicat de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
De asemenea, în automobilul suspectului au fost depistate și ridicate bancnote cu nominal de 50 de dolari, cu semne de falsificare similare celor puse anterior în circulație, un pistol de model „Flobert”, calibru 4 mm, și 28 de cartușe, fără acte de proveniență și permis de port armă, mai multe telefoane mobile și cartele SIM.
Persoana reținută se află în custodia poliției. Aceasta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnată pentru diferite genuri de infracțiuni, ispășindu-și pedeapsa în locurile de detenție.
Procurorii PCCOCS au înaintat învinuirea și au depus demers prin care au solicitat aplicarea măsurii preventive sub formă de arest pentru un termen de 30 de zile. Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 ani. Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.
- Colaborare internațională la Nisporeni: Ședință de lucru între IGP și experții Poliției Suedeze
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan