Partidul Legii şi Dreptății s-a lansat în campanie și a prezentat programul electoral pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. În cadrul unei conferințe de presă organizată la Agenția de Presă IPN, președintele formațiunii, Nicolae Alexei, a declarat că fără a rezolva problema corupției, Republica Moldova nu va putea atrage investiții și nu se va putea dezvolta economic și social.
Nicolae Alexei, locul doi pe lista candidaţilor formațiunii la funcţia de deputat, a menţionat că într-o tară ca Moldova, „pusă pe brânci şi care se află la fundul prăpastiei”, prioritare sunt toate domeniile. Odată ajunşi în Parlament, membrii Partidului Legii şi Dreptății vor începe să facă ordine şi disciplină în toate domeniile. „Vom începe cu pornirea motoarelor în economia naţională. Vom construi un model economic care va genera o economie puternică şi o dezvoltare durabilă. Pentru a mişca economia din loc, e nevoie de investiţii. Fără investiţii în nicio ţară nu se pot întâmpla lucruri bune. Dar investițiile într-o ţară coruptă nu vin. Corupţia alungă investiţiile, investiţiile fug de corupţie. De aceea, concomitent vom avea în vedere şi anihilarea, combaterea, stârpirea corupţiei pentru că noi, la moment, suntem una dintre cele mai corupte ţări din Europa şi, respectiv, una dintre cele mai sărace, pentru că o ţară coruptă nu poate fi bogată, o ţară coruptă obligatoriu e şi o ţară săracă. Corupţia sărăceşte lumea, are impact asupra oricărui cetăţean, doar că cetăţeanul nu conştientizează ce înseamnă o ţară coruptă. Noi nu vom mima combaterea corupţiei, şi aici vreau să accentuez că noi avem cu cine, ştim ce trebuie de făcut şi cum trebuie de făcut ca să combatem acest flagel”, a fost mesajul lui Nicolae Alexei.
Candidatul numărul unu pe lista Partidului Legii și Dreptății, Mariana Durleșteanu, a anunțat intrarea partidului în campania electorală cu sloganul „Restartăm Moldova!”. Mariana Durleşteanu a remarcat că persoanele corupte nu au ce căuta în fotolii parlamentare şi guvernamentale. „Am decis să formăm o echipă după calitate nu cantitate, de aceea am mers cu 56 de persoane. Echipa e formată din profesionişti cu rezultate clare atinse în cariera profesională şi cu responsabilităţi”, a precizat Mariana Durleşteanu.
Mariana Durleșteanu a vorbit despre obiectivele în domeniul economic și a declarat că Partidul Legii și Dreptății pledează pentru o economie puternică, care va crește bunăstarea tuturor. Doar în această manieră, statul își poate recăpăta încrederea, atât a businessului, cât și a societății în întregime, a afirmat aceasta.
Partidul are cinci obiective trecute în programul electoral. Justiţia este una din priorităţi, urmată de restartarea Moldovei, inclusiv a sistemului bancar, a întreprinderilor mici şi mijlocii. Este prevăzută susţinerea start-up-urilor din fonduri europene sau bani din partea statului, readucerea diasporei acasă şi implicarea ei în afaceri. Potrivit Marianei Durleșteanu, o prioritate va fi şi susţinerea agriculturii. „E cazul să consumăm ceea ce producem. Eu nu zic să eliminăm importurile, dar nu mai putem tolera să importăm produse de proastă calitate în schimbul produselor care pot fi crescute pe pământul nostru”, a declarat Mariana Durleşteanu. Alte domenii prioritare sunt educaţia, sănătatea, asistenţa socială, bazată pe suport pentru păturile social-vulnerabile. „Cred în faptul că Moldova poate fi restartată. Să încercăm să punem pe picioare economia ţării, domeniile social-economice şi, desigur, nu mai puţin importantă e reforma în administrația centrală şi locală”, a încheiat Mariana Durleşteanu.
Șeful staff-ului electoral al partidului, Alexei Busuioc, ex-primar, o vorbit despre obiectivele Partidului Legii și Dreptății în domeniul administrării publice centrală și locală. Acesta s-a referit la lichidarea raioanelor, spunând că aceste unități teritoriale sunt ineficiente, „rămășițe sovietice de emergență comunistă care nu aduc nici un folos”. Se vor reduce oficiile Cancelariei de Stat în teritorii și vor fi înlocuite cu instituția Prefectului”, a exemplificat Alexei Busuioc.
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan
- Maia Sandu, la Forumul pentru Integrare Europeană: Prioritățile se concentrează pe trei domenii-cheie
- PAS își exprimă susținerea pentru Elena Lasconi în turul 2 al prezidențialelor din România
- Cursul valutar oficial la 26.11.2024