Societate

PAS îşi asumă readucerea dreptăţii şi justiției în Republica Moldova

Cele mai răsunătoare cazuri de corupţie şi infracţiuni grave din ultimii ani, în care făptaşii au rămas nepedepsiţi, iar statul a fost prejudiciat cu sune enorme de bani, arată că nu poţi face dreptate în ţară dacă sistemul funcţionează după principiul „o mână spală pe alta”. Este declaraţia Olesei Stamate, ex-ministru al justiției, candidată pe listele PAS la alegerile din 11 iulie. Olesea Stamate a făcut referire la dosarul Laundromat, furtul miliardului, dosarul lui Ilan Şor, expulzarea profesorilor turci, dar şi la multe dosare în care Republica Moldova a fost condamnată la CEDO, transmite IPN.

La o conferință de presă, deputata a opinat că legea trebuie să fie egală pentru toţi, iar în Parlament e nevoie de oameni curajoşi şi integri, să nu le fie teamă de schimbări serioase. Candidata a evidenţiat necesitatea unei transformări radicală în domeniul justiţiei. Partidul Acțiune și Solidaritate şi-a asumat drept scop principal readucerea dreptăţii şi justiţiei în Republica Moldova.

Vicepreședintele PAS, Sergiu Litvinenco, a spus, la aceeași conferință, că după 11 iulie cetăţenii au şansa să pornească o luptă adevărată contra corupţiei. PAS are un plan pe acest segment, care rezultă din programul Maiei Sandu pentru alegerile prezidenţiale. „Ne propunem resetarea din temelii a sistemului instituțiilor statului în domeniul justiţiei şi luptei cu coruptia. În acest sens, vom reforma Procuratura Anticorupţie, care se va ocupa exclusiv de combaterea marii corupţii şi va dispune de tot instrumentariul şi de independenţa necesară pentru a investiga dosarele de mare corupţie. După, vom constitui Tribunalul şi Curtea de Apel Anticorupţie, structuri care vor examina în fond şi, respectiv, apel, dosarele de mare corupţie instrumentate de Procuratura Anticorupţie”, a declarat Sergiu Litvinenco.

PAS îşi propune să elaboreze un proiect de modificare a Constituţiei care ar permite confiscarea averii pe care funcţionarii şi demnitarii nu o pot justifica. De asemenea, va trebui modificată legislaţia ca să fie confiscate averile celor care au furat, a mai spus Sergiu Litvinenco.

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, susține că vin vremuri grele pentru hoţi şi vremuri bune pentru oamenii cinstiţi. El spune că e nevoie de vindecarea sistemului de justiţie, de procurori şi judecători care să aplice legea, să pună hoţii la respect şi să întoarcă banul public furat cetăţenilor.

Related posts

Un tânăr a fost reţinut după ce a postat pe internet un clip în care chinuia o pisică

Albasat

Alerta cu bombă de la Ambasada Federației Ruse a fost falsă

Albasat

Creștinii ortodocși prăznuiesc Înălțarea Mântuitorului Iisus Hristos

Albasat

Leave a Comment