Directorul general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), Valentina Buliga, a efectuat astăzi o vizită „fulger” la Spitalul Raional Nisporeni. Aceasta a remarcat faptul că instituția beneficiază de o bună organizare a proceselor, de curățenie, dar și de un colectiv întinerit și dedicat.
„IMSP ”Spitalul raional Nisporeni”. Într-o vizită „fulger” m-am convins de buna organizare a proceselor, curățenie și infrastructură accesibilă, colectiv întinerit si dedicat, calitate și accesibilitate. Respect dragi colegi, Dnei Crăciun succes în continuare”, a scris Valentina Buliga pe pagina sa de Facebook.
Reprezentanții instituției medicale au muțumit, într-un mesaj pe Facebook, pentru aprecierea venită din partea directorului CNAM.
În același timp, și internauții au venit cu comentarii, remarcând faptul că, contează enorm de mult ce persoană se află în funcția de manager al unei instituții medicale, aducând cuvinte de apreciere Lidiei Crăciun, directorul IMSP SR Nisporeni.
Menționăm că, SR Nisporeni are ca sunrsă de finanțare Compania Naţională de Asigurări în Medicină, dar și sursele proprii, rezultate din acordarea serviciilor medicale neasigurate. Un suport deosebit spitalului îl acordă și Consiliul raional Nisporeni.
De-a lungul timpului, instituția medicală a reușit să atragă și alte surse de finanțare pentru anumite proiecte investiționale care au contribuit la crearea condițiilor, modernizarea clădirii, dotarea cu utilaj performant, dar și la atragerea tinerilor specialiști în sistem.
- TikTok, interzis în Albania după uciderea unui adolescent: premierul acuză platforma de violență
- Măsura de licențiere a importurilor de culturi cerealiere și oleaginoase va fi prelungită, MAIA
- Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță
- Sportivi premiați la Gala Sportului 2024
- Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024