ALBASAT
Societate

Moldova se va împrumuta de la BERD și BEI pentru un proiect de eficiență energetică

Republica Moldova va contracta un credit de 30 de milioane euro din partea Băncii Europene pentru Investiții (BEI) și un alt împrumut pentru o sumă similară din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), precum și un grant în valoare de 15 milioane euro, oferit din partea Platformei de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene, pentru implementarea unui proiect de eficiență energetică. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a propus spre consultări publice un proiect de hotărâre a Guvernului cu privire la inițierea negocierilor asupra contractelor de finanțare, transmite IPN.

Principala categorie de beneficiari ai proiectului de eficiență energetică vor fi instituțiile publice, și anume cele de menire socială, cum sunt spitalele republicane, precum și grădinițele, școlile, spitalele municipale și raionale.

„În urma implementării proiectului, cetățenii vor avea acces la servicii de calitate în condiții mai bune, având în vedere că principalele categorii de clădiri ce urmează a fi supuse reabilitării sunt cele cu destinație socială. Astfel, doar prin reabilitarea instituțiilor spitalicești incluse în lista scurtă a proiectului, se estimează că anual curca 250 000 de pacienți vor beneficia de servicii de o calitate sporită (având în vedere că intervențiile de eficientizare energetică a unei clădiri presupun asigurarea confortului termic în cadrul edificiului)”, precizează autorii proiectului.

Proiectul prevede îmbunătățirea/reabilitarea anvelopei clădirilor, sistemelor de încălzire, ventilație și aer condiționat, implementarea sistemelor de iluminat, distribuție a energiei termice și integrarea resurselor de energie regenerabilă, atunci când acest fapt este permis din punct de vedere tehnic. „Mai mult, este urmărită îmbunătățirea confortului interior al clădirilor, reducerea emisiilor de CO2, astfel atenuând impactul asupra schimbărilor climatice”.

Conform studiului de pre-fezabilitate elaborat de BEI, durata simplă de recuperare a investiției este de 15,3 ani. Durata de recuperare a investițiilor în condițiile monetizării tuturor beneficiilor oferite de proiectele de eficiență energetică (creșterea veniturilor disponibile, reducerea cheltuielilor pe medicamente, îmbunătățirea condițiilor de confort, taxe și plăți la buget din contul proiectului, creșterea valorii imobilelor și a duratei lor de viață) este de 3,7-4,1 ani.

Bugetul total al proiectului constituie 75 de milioane euro, cu o durată de implementare de patru ani (2022 – 2025).

Related posts

Un avion Mig-21 s-a prăbușit în Croația

AlbasatTV, Nisporeni

Тестирование кандидатов в рамках национальных выпускных экзаменов отложено

Albasat

Moldovenii din diasporă se pot programa on-line pentru servicii consulare

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment