ALBASAT
Societate

Instanța a decis anularea înregistrării concurentului electoral Marina Tauber

Judecătoria Bălți a dispus Consiliului Electoral al circumscripției electorale municipale Bălți nr.2 să emită o hotărâre privind anularea înregistrării concurentului electoral al Partidului Politic Șor, Marina Tauber, candidat pentru funcția de primar al municipiului Bălți. Decizia a fost pronunțată cu puțin timp în urmă de judecătoarea Natalia Costaș, transmite IPN.

Astfel, instanța a admis cererea depusă de Comisia Electorală Centrală. Hotărârea este cu drept de apel la Curtea de Apel Bălți, în termen de o zi de la pronunțare.

Unul dintre avocații Marinei Tauber a declarat că judecătoarea a încălcat Codul de procedură civilă, a încălcat drepturile avocaților și părților. Acesta presupune că judecătorului i s-a promis „ acoperire dacă va lua decizia corectă”. Decizia de astăzi e un „nihilism total față de drept”, a declarat avocatul.

Apărarea și-a anunțat intenția să conteste decizia la Curtea de Apel, dar cred că îi va aștepta aceeași decizie.

Comisia Electorală Centrală a solicitat  Judecătoriei Bălți anularea înregistrării concurentului electoral Marina Tauber după ce a constatat folosirea fondurilor financiare și materiale nedeclarate la alegerile locale noi în circumscripția electorală municipală Bălți, de cel puțin 34 260 de lei, iar în consecință, depășirea maximă a plafonului stabilit de CEC, cu cel puțin 9 514 lei.

În primul tur al alegrilor, Marina Tauber a obținut cele mai multe voturi și urma să concureze în ce-l de-al doilea tur cu candidatul independent Nikolai Grigorișin. Turul doi era fixat pentru duminică, 5 decembrie.

Related posts

(video/foto) Jumătate de secol de iubire

Albasat

Igor Dodon: Este examinată posibilitatea interzicerii tranzitului prin Moldova

Albasat

Cioban din Criuleni, condamnat la pușcărie pentru exploatarea sexuală a unei adolescente

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment