ALBASAT
Societate

Mircea Geoană: Nu se negociază dreptul țărilor de a-și alege singure direcția pe care și-o asumă

Nu negociem cu Rusia dreptul țărilor suverane de a-și alege direcția. Mesajul este valabil atât în cazul Ucrainei, cât și în cazul Republicii Moldova. O spune secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană. Potrivit oficialului, Blocul Nord-Atlantic nu agreează ideea revenirii la perioada sferelor de influență, iar Moscova este informată franc despre acest lucru. Mircea Geoană spune că NATO respectă statutul de neutralitate al Republicii Moldova, însă va veni în ajutorul țării ori de câte ori vor exista solicitări în acest sens, notează IPN.

Secretarul general adjunct NATO a menționat că există în continuare loc pentru dialog cu Rusia și și-a exprimat speranța că diplomația și forța argumentelor vor asigura pacea pe continental european. Mircea Geoană a deschis și parantezele scrisorii expediate de către NATO părții ruse.

„În primul rând, spunem ceea ce este nenegociabil. Și nenegociabil este dreptul suveran al țărilor din Europa să-și aleagă în mod liber și democratic direcția pe care vor să și-o asume. Și asta nu-i legat exclusiv de Ucraina, ci este legat și de Republica Moldova, chiar dacă Republica Moldova nu are intenție și are și o Constituție de neutralitate. Era sferelor de influență în Europa a apus și NATO nu este predispus nici acum și nici în viitor să revenim la o astfel de perioadă”, a spus secretarul general adjunct Mircea Geoană în cadrul unei emisiuni de la PublikaTV.

Oficialul NATO a menționat că Republica Moldova va avea oricând sprijinul NATO, dacă vor exista solicitări în acest sens, cu respectarea statutului de neutralitate al țării.

„NATO respectă Constituția Republicii Moldova, care este o Constituție de neutralitate și noi venim în sprijinul Republicii Moldova acolo unde ne este solicitat sprijinul. Noi nu avem o politică de a merge către Moldova pentru a o convinge să facă altceva decât își dorește. De aceea am făcut multe lucruri pozitive în Moldova și ne pregătim de un nou ciclu individual de parteneriat cu Republica Moldova. Suntem dispuși să ajutăm Moldova în modernizarea și întărirea capacităților instituționale ale acestui partener al nostru. Ceea ce ne preocupă este și dimensiunea de securitate, deși noi nu vedem chestiuni iminente provenind dinspre Transnistria”, a mai spus Mircea Geoană.

Acum 2 zile, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Rusiei retragerea trupelor de pe teritoriul Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei. NATO cere, în continuare, Rusiei să se abțină de la acțiuni agresive și periculoase la adresa aliaților NATO și a oricăror altor state.

Related posts

Alertă cu bombă la Judecătoria Chișinău

Albasat

Vladimir Bolea: În ultima perioadă au fost importate doar 10 camioane de porumb din Ucraina

AlbasatTV, Nisporeni

Cutremur violent cu magnitudinea de 7,6 grade în Indonezia! Există risc de tsunami

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment