Amazon, compania fondată de Jeff Bezos, a înregistrat vineri cea mai mare creștere de valoare înregistrată vreodată într-o singură zi la bursa americană, iar totul se întâmplă la numai o zi după ce Meta Platforms, compania mamă a Facebook, a suferit cea mai mare pierdere valorică din istorie pentru o companie americană, relatează Reuters.
Acțiunile gigantului de retail online și cloud computing au crescut vineri cu 13,5 la sută, în urma unui raport trimestrial extrem de favorabil, iar valoarea pe bursă a companiei Amazon a crescut cu aproximativ 190 de miliarde de dolari până la finalul tranzacțiilor, ceea ce reprezintă un record.
Amazon este evaluată acum la aproximativ 1.600 de miliarde de dolari.
Precedentul record de capitalizare bursieră într-o singură zi era de 181 de miliarde de dolari și aparținea Apple, fiind înregistrată cu doar câteva zile mai înainte, pe 28 ianuarie, tot ca urmare a raportului trimestrial foarte bun al producătorului iPhone.
Acțiunile Amazon au crescut după ce compania a raportat joi profituri peste așteptări și a anunțat că va majora cu 17 la sută prețul abonamentelor sale anuale din SUA la serviciile platformei Prime.
În schimb, joi, compania Meta s-a prăbușit și a înregistrat o pierdere de peste 200 de miliarde de dolari, cea mai mare pierdere bursieră înregistrată într-o singură zi de o companie americană. Acțiunile Meta Platforms au continuat să scadă și vineri, cu 0,3 la sută, astfel că valoarea companiei lui Mark Zuckerberg se ridică acum la aproximativ 660 de miliarde de dolari.
Apple, Microsoft și Alphabet, proprietarul Google, rămân cele mai valoroase companii de pe Wall Street, cu capitalizări de piață de 2.800 de miliarde de dolari, 2.300 de miliarde de dolari și, respectiv, 1.900 de miliarde de dolari.
Prețul acțiunilor Amazon rămâne totuși în scădere cu aproximativ 15 la sută de la închiderea record de 3.731,41 dolari înregistrată în iulie 2021. Analiștii cred că Amazon devine astfel unul dintre cei mai mari beneficiari ai „transformării digitale accelerate” determinate de pandemie.
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan
- Maia Sandu, la Forumul pentru Integrare Europeană: Prioritățile se concentrează pe trei domenii-cheie
- PAS își exprimă susținerea pentru Elena Lasconi în turul 2 al prezidențialelor din România
- Cursul valutar oficial la 26.11.2024