Primarul localității Hagimus din raionul Căușeni, Anatolie Iepure, și-a pierdut viața într-un accident rutier. Automobilul cu care se deplasa edilul a ajuns într-un parapet metalic de pe marginea carosabilului.
Contactată de IPN, ofițerul de presă al Inspectorului de Poliție Căușeni, Mariana Didenco, a declarat că accidentul s-a produs la intrarea în orașul Căușeni, noaptea. Șoferul se deplasa din direcția orașului Bender spre Căușeni. Pierzând controlul volanului, vehiculul a derapat și a ajuns în parapet.
Anatolie Iepure avea 68 de ani. Impactul i-a fost fatal.
Partidul Liberal Democrat a transmis un mesaj de condoleanțe. „Cu compasiune și adâncă tristețe, vă anunțăm despre plecarea în lumea celor drepți a primarului de Hagimus, Căușeni, Anatolie Iepure. Și-a trăit viața cu o deosebită decență, a fost un om activ și responsabil în tot ceea ce a făcut fiind un primar respectat de toți cetățenii. A fost un mare patriot, un luptător pentru adevăr și dreptate. În 1992 a luptat în prima linie pentru apărarea integrității Republicii Moldova”, se precizează în mesajul formațiunii.
- Remote, hibrid sau oficiu: ce format de muncă preferă candidații? Experiment Rabota.md
- Daniel Vodă: Reforma APL nu este o condiționalitate a Uniunii Europene
- Șoferul care a accidentat mortal doi polițiști la Sângerei, plasat în arest la domiciliu
- Accesul spre vămile Leușeni și Sculeni, blocat de protestul fermierilor
- Ministerul Culturii a publicat lista cu artiștii ale căror participări nu sunt recomandate la evenimentele desfășurate pe teritoriul Republicii Moldova

