Formatul 5+2 este înghețat, în mare parte din cauza războiului din Ucraina. Totuși, faptul că nicio întâlnire în formatul 5+2 nu a existat de la sfârșitul anului 2019 semnalează existența unor probleme structurale mai profunde, care trebuie abordate, a menționat vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, în cadrul unei discuții cu reprezentantul special al Federației Ruse în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Vitalii Treapițîn, transmite IPN.
Negociatorul șef din partea Tiraspolului în declarațiile sale publice vorbește tot mai des despre „independența” regiunii transnistrene, ceea ce încalcă în mod evident declarațiile participanților formatului 5+2. Iar mai multe declarații ale unor jurnaliști și persoane publice de la Moscova conțin mesaje îngrijorătoare și chiar amenințătoare, a remarcat vicepremierul Oleg Serebrian, citat într-un comunicat de presă al Biroului de reintegrare.
Guvernului Republicii Moldova asigură constant comunicarea dintre Chișinău și Tiraspol, așa ca să ajute locuitorii malului stâng aflați acum într-o situație dificilă, precizează comunicatul de presă . Aceste interacțiuni mai au menirea de a găsi soluții la problemele ce țin de încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în regiunea transnistreană, de a urmări respectarea angajamentelor asumate anterior în cadrul negocierilor și de a menține situația din Zona de Securitate în cadrul unor principii agreate.
Potrivit Biroului, reprezentantul special al Federației Ruse în procesul de negocieri a fost de acord cu existența provocărilor aferente accesului fermierilor la terenurile agricole din raionul Dubăsari, școlilor cu predare în limba română din raioanele de est ale țării și, în general, obstacolelor în calea liberei circulații pe Nistru.
Vicepremierul Oleg Serebrian a atras atenția și asupra condițiilor inumane în care sunt deținuți mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova în penitenciarele din raionale de est ele țării, vorbind, în mod particular, despre cazul lui Adrian Glijin. El a spus că trebuie să se abordeze în cadrul negocierilor deteriorarea respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană.
În cadrul unei alte întrevederi, cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Shevcenko, Oleg Serebrian a subliniat faptul că la ora actuală singurele formate de negociere care mai rămân funcționale sunt 1+1 și grupurile sectoriale de lucru. Cei doi interlocutori au căzut de acord că e nevoie de menținerea unui dialog substanțial dintre Chișinău și Kiev pentru a păstra stabilitatea în raioanele de est ale Republicii Moldova.
Oleg Serebrian va pleca astăzi într-o vizită oficială la Bruxelles, unde se va întâlni cu Josep Borell, înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, vicepreședintele Comisiei Europene.
- Parlicov s-a întâlnit cu șeful Gazprom. Despre ce au discutat
- Republica Moldova va introduce gradual obligația de stocare a produselor petroliere
- Contrabandă cu 100 de tone de alcool etilic. Grupare deconspirată
- Nicolae Ciucă a demisionat de la PNL: „Am înțeles ce ați dorit să ne transmiteți”
- Transnistrenii își iau 9 zile de vacanță de iarnă