Premierul român Nicolae-Ionel Ciucă dă asigurări că România depune toate eforturile pentru a găsi soluții de furnizare, tranzit și stocare a cantităților de gaze necesare Republicii Moldova. Declarația a fost făcută la întrevederea cu premierul Natalia Gavrilița, aflată într-o vizită la București, transmite IPN.
Oficialul român a menționat în privința energiei electrice că aceasta urmează a fi furnizată în cadrul infrastructurii de transport existente, urmând ca noi linii de interconectare să fie asigurate pe termen mediu și lung.
„O atenție specială a fost acordată de către premierul Nicolae-Ionel Ciucă sprijinului pe care Guvernul României îl poate oferi în cadrul procesului de pregătire pentru începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului de la București.
În cadrul întrevederii, prim-ministrul Republicii Moldova a adus în discuție creșterea tranzitului de camioane la frontieră și nevoia unor măsuri suplimentare pentru fluidizarea traficului. În acest sens, noul punct de frontieră care va fi deschis la Bumbăta-Leova, pe un pod militar de pontoane, și preluarea traficului de mărfuri pe podul Rădăuți Prut-Lipcani vor contribui la decongestionarea zonelor aglomerate la punctele existente.
- Poliția din Nisporeni avertizează: Pericol major pe gheața râurilor și lacurilor
- Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

