Cabinetul de miniștri se întrunește miercuri în ședință în sudul țării. Ședința va avea loc la Universitatea de Stat din Cahul, transmite IPN.
Pe ordinea de zi a fost inclus proiectul cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova 2030”. O altă inițiativă prevede aprobarea Strategiei de dezvoltare a domeniului afacerilor interne pentru anii 2022-2030.
Executivul urmează să aprobe un proiect care prevede înființarea bustului poetului Andrei Ciurunga (Robert Cahuleanu) în Aleea personalităților din municipiul Cahul. Un alt proiect prevede înființarea în municipiul Cahul, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Sfânt și Ioan Vodă cel Cumplit, a compoziției arhitectural-monumentale în memoria jertfelor deportărilor staliniste.
Pe ordinea de zi se regăsește un proiect care prevede lichidarea Școlii-internat speciale pentru copii surzi și hipoacuzici din Cahul. Ministerul Educației și Cercetării precizează în proiect că instituția în anul 2019-2020 a funcționat la capacitate minimă din numărul de 150 de locuri disponibile fiind ocupate doar 14 locuri. Dintre aceștia, cinci elevi deja au absolvit.
Ședința Guvernului este programată pentru ora 11.00.
- „Grijă pentru blănoși”: campanie de sterilizare și vaccinare gratuită la Nisporeni și Ungheni
- Apel la deschiderea negocierilor de aderare pe toate clusterele până la sfârșitul anului 2026
- Comisar european: Securitatea energetică este un pilon central al eforturilor comune UE-Moldova
- Post vacant la Primăria Nisporeni: se angajează specialist principal contabil
- Primele 10 pensiuni turistice, aprobate pentru a presta servicii în baza tichetelor de vacanță

