Administrația de la Tiraspol nu renunță la codul galben de alertă de securitate din regiune. Acesta a fost prelungit din nou până în ianuarie 2023, transmite IPN. Potrivit unui ordin semnat de liderul de la Tiraspol, alerta din regiunea transnistreană se prelungește până pe 19 ianuarie.
După o serie de explozii care au avut loc în regiune la sfârșitul lunii aprilie, Tiraspolul a declarat cod roșu de alertă, iar peste o lună gradul de alertă a fost coborât la galben, fiind prelungit de mai multe ori.
Printre măsurile dispuse figurează obligarea înregistrării cetățenilor la deplasarea prin așa-numitele puncte de trecere ale Tiraspolului, sporirea controlului detaliat și cu mijloace tehnice speciale a mijloacelor de transport ce intră sau ies din regiune, inclusiv a celor aflate în gările și stațiile feroviare din stânga Nistrului și municipiul Bender.
- 300 de persoane, evacuate în Bulgaria, în urma unor explozii produse la o fabrică de muniții
- Sport, turism, odihnă – toate mai diverse, dar și mai vesele cu smadshop.md!
- ANI refuză inițierea controlului averii fostului șef al Moldatsa, Dumitru Vangheli
- Marea Dictare Națională: înscrierile sunt deschise până pe 24 august
- Transportul rutier interraional de persoane s-a scumpit cu 3 bani pe kilometru

