Peste 50 de mii de pomi de Crăciun vor fi scoși pe piață de către Agenția „Moldsilva” prin intermediul entităților silvice teritoriale. Înălțimea pomilor variază de la un metru până la 5 metri. Unii sunt și mai înalți. Preţul mediu este de 72 de lei pentru un metru, dar poate fi şi mai mic dacă este ales un pom de 2-3 metri sau mai mult, transmite IPN.
Întreprinderea precizează că 45,1 mii sunt pomi din specia molid. Ceilalți sunt pini. Suplimentar vor mai fi propuse și 6 mii de crenguțe.
Brazii vor fi eliberați angro direct de la pepinierele entităților silvice, iar la bucată – de la depozitele acestor întreprinderi.
Agenția reaminteşte că în această perioadă este intensificată paza și protecția pădurilor, fiind organizate raiduri în fondul forestier. Tăierile ilicite a arborilor de rășinoase, inclusiv molid şi pin, din fondul forestier sau din alte spații verzi se pedepsesc cu amenzi de la 50 la 100 unități convenționale pentru persoanele fizice, iar persoanele juridice riscă de la 300 la 500 unități convenționale, sau muncă neremunerată în folosul comunității.
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025
- Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente
- Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul